Meniu

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

SCÂNTEIA As - Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia

Nr. 1 martie 2009
înapoi

A.3. 102 ani de la marea răscoala țărănească din 1907

În acastă primăvară se împlinesc 102 ani de la Marea răscoală a ţăranilor români din 1907, răscoală care a cuprins întreaga ţară. Ea a fost reprimată de burghezie si moşierime cu o cruzime de neânchipuit. Noua burghezie care conduce România de 19 ani încearcă să o treacă sub tăcere, pentru că se teme de muncitorii şi ţăranii pe care-i exploateaza zi de zi. A sosit timpul ca masele largi ale poporului să cunoască ce s-a întămplat atunci şi să traga învăţămintele care se impun.

Cauza principala a răscoalei a fost exploatarea cruntă a ţăranilor de către mosieri şi noua burghezie care se ridica la sate, arendaşii şi chiaburii. Timp de secole ţăranii români (alaturi de robii ţigani) fuseseră exploataţi de aristocraţia feudală, adica de boieri si de mânăstiri. Situaţia a devenit si mai grea după anul 1600, când s-a interzis ţăranilor să se mai mute de pe o moşie pe alta, şi dupa 1830, cand Regulamentele Organice impuneau ţăranilor să munceasca si mai mult pentru boieri.

În timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a realizat o reformă agrară, ce viza împărţirea de pământ ţăranilor, astfel încât ţăranii să devină din iobagi oameni liberi şi proprietari. Dar reforma a întâmpinat împotrivirea înverşunată a boierilor, care nu vroiau cu nici un chip să-şi piardă privilegiile. Unul din boieri a mers până acolo încăt a cerut intervenţia trupelor otomane! Din cauza acestei împotriviri înverşunate reforma s-a realizat în aşa fel încât boierii şi-au menţinut puterea asupra ţăranilor. Ţăranii au fost împroprietăriţi, dar n-au primit cu toţii loturi egale, ci aceia mai înstăriţi, cu mai multe vite de muncă, au primit mai mult decât cei mai săraci, cu vite puţine. De asemenea, au existat şi ţărani care n-au primit nimic. Pe deasupra, pentru loturile primite ţăranii trebuiau să plăteasca despăgubire boierului. Din această cauză, mulţi ţărani n-au putut să-şi păstreze pământurile şi au ajuns din nou în puterea boierilor. Aşa se face că în jurul anului 1900, deci la peste 3 decenii de la reforma agrară, un milion de ţărani stăpâneau MAI PUŢIN pământ decât 4171 de mari moşieri. Din cei peste un milion de ţărani proprietari, nu mai putin de 800 000 erau ţărani săraci, cu mai puţin de 5 hectare fiecare, aflaţi la mila cămătarilor şi a băncilor. În plus, pe la anul 1907 existau circa 300 000 de proletari agricoli, oameni saraci lipiţi pământului, fără nici un petec de pământ, care trebuiau sa-si câştige pâinea muncind pentru cei înstăriţi.

Situaţia era agravată de faptul că mulţi moşieri preferau să-şi arendeze pământul unor burghezi lipsiţi de scrupule, care exploatau ţărănimea după metoda capitalistă a maximizarii profitului.

Politicienii si scriitorii antisemiţi ai epocii, dorind sa-i scape pe moşieri de furia ţăranilor si să creeze dezbinare în rândurile muncitorilor de la oraşe, s-au grabit sa dea vina pe evrei, afirmand că ţăranii suferă din cauza "arendaşilor evrei". Acesta însă era un mare neadevar, intrucât nu toţi evreii erau arendaşi, şi nu toţi arendaşii erau evrei. În realitate numai 43% din arendaşi erau evrei, în timp ce 44% erau români. Iar pe lângă evreii bogaţi, ce trăiau din munca altora, existau şi foarte mulţi evrei săraci, care duceau o existenţă de mizerie la oraşe şi sate, fiind deci aliaţi fireşti ai muncitorilor şi ţăranilor români. Iar marxistii evrei ai vremii, în frunte cu Constantin Dobrogeanu-Gherea, părintele mişcării muncitoreşti de la noi, au ţinut mereu partea ţăranilor, apărându-i de abuzurile moşierilor şi arendaşilor, chiar şi atunci când acei arendaşi erau evrei "de-ai lor".

Marea răscoala din 1907 nu a fost deci o rascoală anti-semită, cum mai susţin unii şi azi, ci o răscoală ANTI-MOSIEREASCA si ANTI-CAPITALISTA.  Ea a izbucnit în februarie 1907 în satul Flămânzi din judetul Botosani, pe o moşie arendată de fraţii Fischer. De aici rascoala s-a extins în satele din tot nordul Moldovei. Ţăranii au luat cu asalt conacele boierilor şi ale arendaşilor iar grupuri de ţărani au pătruns chiar în oraşul Botoşani. Apoi revolta s-a extins spre sudul Moldovei, îndeosebi în judetele Roman, Bacău, Vaslui, Fălciu, iar dupa 10 martie a ajuns şi în sudul ţării, cuprinzând cu o deosebită furie judeţele Râmnicu Sărat, Buzău, Teleorman, Vâlcea, Olt, Dâmboviţa, Prahova şi o parte din Argeş. Mii de ţărani au pătruns în oraşul Râmnicu-Sărat, unde au manifestat pe strada principală, cerând pământ. În Teleorman o parte din soldaţi au trecut de partea ţăranilor. În Olt doi proprietari transmiteau într-o telegramă că "focul se propagă cu o iuţeală neânchipuită" si că "trei sferturi din judeţ arde".

Muncitorii de la oraşe, care sufereau poate şi mai mult decât ţăranii din cauza patronilor de fabrici, şi-au declarat solidaritatea cu aceştia. Manifestaţii de solidaritate a muncitorilor cu ţăranii au avut loc la Paşcani, Buhuşi, Galaţi şi oraşele miniere din sud-vestul judeţului Bacău.

Speriat, guvernul burghezo-moşieresc condus de liberali a trimis armata ca să înăbuşe răscoala. Represiunea a fost cumplită. Trupele au tras în plin, iar în unele locuri s-a tras chiar cu tunul în ţărani - de pildă la Galicea Mare (judetul Dolj), Băilesti, Vieru si Hodivoaia. Se apreciază ca au murit mii de oameni. Presa burgheza a avansat cifra de 12 000 si chiar 13 000 de ţărani ucisi. Că aceste cifre sunt veridice o demonstrează faptul ca regele Carol I însuşi a trebuit să recunoască că au fost omorâti "mai multe mii" de ţărani.

Rascoala din 1907 a deschis drumul marilor lupte muncitoreşti de mai târziu - că manifestaţia antirăzboinică de la Galaţi din 1916, greva tipografilor din Bucuresti din 13 decembrie 1918, greva generală din 1920, greva de la Lupeni din 1929, grevele ceferiştilor si petroliştilor din 1933. Toate acestea au fost reprimate cu o cruzime îngrozitoare. Zeci si sute de muncitori au căzut secerati de gloanţe, dar valul revolutionar nu a putut fi oprit, şi în cele din urma, dupa 1944, muncitorii şi-au cucerit libertatea, sub conducerea PCR.

Iar acum, la 19 ani de la reinstaurarea capitalismului, situatia ţăranului roman devine din ce în ce mai critică în comparaţie cu perioada de până în decembrie 1989, agravată de politicile iresponsabile ale guvernărilor posdecembriste privind formele de organizare a agriculturii, desfiinţarea Cooperativelor Agricole de Producţie şi falimentarea în vederea vănzârii a Intreprinderilor Agricole de Stat(IAS-uri) dar şi de criza economico-financiară a lumii capitaliste de care România a devenit dependentă.

În acest context apare ca ridicolă încercarea unor anticomunişti, reprezentanţi ai ,,intelectualităţii civice”de a cere condamnarea comunismului. 

Dar cine sunt acesti anticomunisti ferventi?

Ei sunt URMASII IDEOLOGICI ai celor care AU TRAS IN POPOR in 1907, in 1916, in 1918, in 1929, in 1933. Atunci s-a tras în popor si au fost omorâti mii si mii de oameni numai ca sa fie împiedicată victoria revolutiei socialiste. Acum se “trage” din toate părţile în comunişti iar urmaşii criminalilor de atunci vorbesc de ,,crimele” altora.

RUŞINE, ,,DOMNILOR” ANTICOMUNIŞTI!
RUŞINE ANTICOMUNISMULUI