Meniu

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

SCÂNTEIA As - Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia

Nr. 1 martie 2009
înapoi

A.7. Cu ce vă ajută atacurile la adresa NPCR ”domnule” Daniel Dediu?

Petre Ignatenco

”Domnul”, cuvântul tovarăș este prea mult pentru el, Daniel Dediu, conducator al partidului Uniunea Comunistilor Români, partid ce se doreşte de orientare național-comunistă, s-a lansat de curând într-un nou atac la adresa Noului Partid Comunist Român (NPCR).

Atacarea NPCR a devenit se pare îndeletnicirea favorită  a domnului Dediu, una care pare să suplinească relativa lipsă de activitate a sa şi a partidului său în alte domenii specifice unui partid de avangardă al clasei muncitoare. Anul trecut, în 2008, s-au mai înregistrat câteva  atacuri de acest gen, publicate în ziarul Tricolorul și revista România Mare, cărora noi le-am răspuns prin  replici, pe care, unele din ele,  conducerea acestor publicatii a avut amabilitatea să le publice, şi pe care noi le considerăm folositoare pentru că au contribuit la o mai bună clarificare a unor probleme ideologice importante atât pentru noi cât şi pentru mişcarea muncitorească în ansamblu.

Din păcate domnia sa nu a socotit necesar să oprească polemica şi a recurs la un nou atac, atac ce repetă în mare măsură acuzaţiile de anul trecut, ce ne condamnă pe noi de pe poziţii vădit anti-marxiste, dar care, în plus, se distinge prin mai multe şi mai specifice acuzaţii personale, la adresa atât a Președintelui Comitetului de initiativa pentru fondarea NPCR cât şi a unor membri marcanţi ai acestuia. Este limpede că, neputând face faţă cu argumente marxiste poziţiei partidului nostru într-o serie de probleme, domnul Dediu se simte obligat să recurgă la atacuri la persoană, fără să-şi dea însă seama că acestea îl descalifică complet atât în ochii oamenilor cu o cât de cât semnificativă cultură comunistă cât şi în ai muncitorilor şi oamenilor muncii cinstiţi care sunt deja preocupaţi de lupta pentru drepturile lor călcate în picioare de capitalişti şi ca atare nu au pur şi simplu timp să se “delecteze” cu atacuri la persoană specifice nu unor comunişti ci unor reprezentanţi ai presei de scandal. Presa de scandal a otrăvit poporul român timp de aproape 20 de ani, dar acesta este un popor mult prea serios şi preocupat de lucruri cu adevărat importante pentru a se lăsa prins într-un ”circ” la nesfârşit, nu-i ajunge oare cel oferit de clasa politică procapitalista postdecembristă?.

Nimeni nu o să mai aibă succes de acum încolo în viaţa politică românească dacă recurge la atacuri la persoană, şi nimeni nu trebuie să subestimeze seriozitatea oamenilor muncii din această ţară!                       

 -  Atacurile la persoană nu sunt tipice unor oameni care vor să dezbată nişte lucruri serioase, ci ele sunt specifice unor oameni care cerşesc atenţie, domnule Dediu! Dacă vreţi să atacaţi pe cineva, dacă vreţi să atacaţi nu oricum ci de pe poziţii marxiste un lider, un militant sau un partid, atunci încercaţi să veniţi cu argumente marxiste, cu argumente legate atât de modul cum înaintaşii puneau problema, cât şi de practică revoluţionară, de experienţa concretă a muncii de partid, a muncii de lămurire a maselor, a muncii de trezire a conştiinţei de clasă în rândurile celor asupriţi de acest monstru nesăţios care este CAPITALUL. Comuniştii care doresc să ne critice sunt liberi să o facă, dar să o facă de pe poziţii comuniste, de pe poziţiile iluştrilor noştri înaintaşi, de pe poziţiile unor oameni interesaţi în mersul pozitiv al propagandei comuniste în rândul maselor.

În loc de aceasta domnul Dediu recurge, în numelele din ianuarie și februarie 2009 ale publicaţiei sale “România Muncitoare”, la “necruţătoarele” atacuri la persoană cu care ne obişnuise deja, numai că de data aceasta ele sunt mai “elaborate”. Ele nu se mai limitează acum la reliefarea originii etnice (reale sau închipuite, dar irelevante pentru marxişti) a unor oameni, comunişti la fel ca domnia sa (vezi Fătu Andrei, cu “mama unguroaică”, Micu Andrei “evreu ungur”, sau Radu Florian, a cărui tată ”este incert” și mamă “se pare că este de origine maghiară”), ci merge mai departe cu “dezvăluirile”, venind cu afirmaţii pe care nu face nici un efort să le probeze şi care, în unele cazuri, pot fi calificate drept calomnii. De exemplu aceea că tovarăşul Jonea Mircea, vechi militant comunist şi om care a demonstrat prin fapte că a rămas fidel idealurilor comuniste când alţi foşti colegi ai săi le părăsiseră de mult, deci care putem spune că a înotat efectiv împotriva curentului în toţi aceşti ani întunecaţi pentru noi, ar fi afirmat pe 30 decembrie 2008 că Nicolae Ceauşescu ar fi trebuit nu împuşcat ci… ”spânzurat, ca să sufere mai mult”. În lipsa oricărei probe concrete în favoarea acestei acuzaţii, ne putem întreba- poate cineva, poate cineva din cei care l-au cunoscut pe tovarăşul Jonea în ultimii ani şi care au avut chiar câteva divergenţe cu domnia sa în legătură cu anumite politici ale lui Ceauşescu, poate cineva să creadă că tovarăşul Jonea ar putea să se exprime într-un asemenea hal despre acesta???

Este oare credibil să faci asemenea afirmaţii? Să ataci un om care a dovedit mereu prin fapte că este întrutotul credincios memoriei marelui comunist şi conducător al României care a fost tovarăşul Nicolae Ceauşescu?

Să ne gândim că mai există unii oameni (anti-comunişti) care l-au atacat pe Marx pe motivul că ar fi avut un copil nelegitim cu o dădacă a copiilor săi. Dar îşi poate aminti ”domnul” Dediu, cunoscător al operelor lui Marx, Engels sau Lenin, vreun exemplu când aceştia ar fi atacat pe cineva doar pe considerentul că nu li s-ar cunoaşte tatăl, sau mama, sau că şi-ar fi înşelat soţia, sau că ar suferi de cine ştie ce afecţiuni sau handicapuri???

 Un exemplu foarte bun de polemică marxistă este lucrarea lui Lenin “Revoluţia proletară şi renegatul Kautsky”, în care Lenin îl numeşte într-adevăr pe acest social-democrat ”lacheu şi slugă a burgheziei” (adică îl numeşte cu numele adevărate), dar numai după ce îi demonstrează atât cu citate din Marx şi Engels cât şi cu exemple din istorie şi din experienţa concretă a revoluţiei ruse că este într-adevăr aşa. Lenin nu-l face pe Kautsky lacheu pentru că avea “mamă maghiară” sau că ar avea “tată incert”, ci pentru că faptele îl caracterizează drept lacheu. Într-o dezbatere comunistă trebuie să argumentezi că cineva este trădător, iar aceste aspecte familiale nu s-a demonstrat până acum că ar fi făcut pe cineva trădător. Nu seamănă oare acest tip de acuzaţie cu cea adusă lui Marx că ar fi fost un om rău pentru că la un moment dat a călcat mai strâmb şi şi-a înşelat soţia?

Referitor la originea etnică a cuiva- că e ucrainean, că e evreu, că e ungur, că e țigan etc, am afirmat în replicile din “Tricolorul” de anul trecut că ele nu sunt relevante pentru un comunist, şi în general pentru nici un muncitor care a trecut cât de cât prin şcoala grea dar folositoare a luptei de clasă. Oamenii nu se judecă după etnie, după originea părinţilor lor, după identitatea naţională pe care şi-o afirmă, ci se judecă după un singur lucru: dupa felul cum îşi aduc contribuţia la mersul înainte al omenirii! Există, desigur, şi oameni care judecă oamenii după etnie- “evreul cutare, ungurul cutare etc”, dar aceştia, ”domnule” Dediu, au un mic defect- nu sunt comunişti- ba chiar, de multe ori, aparţin unor grupări declarat anticomuniste, cum ar fi diversele formaţiuni legionare. Sperăm sincer că nu aceştia sunt standardul Dumneavoastră în ce priveşte o dezbatere comunistă cu nişte oameni pe care-i acuzaţi că nu ar fi suficient de comunişti. Nu puteţi recurge la asemenea atacuri etnice pentru simplul motiv că atât Marx, Engels şi Lenin cât şi ceilalţi înaintaşi iluştri ai noştri le-au interzis cu desăvârşire. Uitaţi-vă în special pe lucrările lui VI Lenin, pentru că pe acestea aveţi pretenţia că le cunoaşteţi atât de bine încât să faceţi unele afirmaţii pe care, vă spunem, este dificil să le probaţi.

Cum ar fi, de exemplu, afirmaţia că Lenin “a dat Basarabia României”, “în virtutea dreptului la autodeterminare” al naţiunilor asuprite de imperiile multinaţionale (cum a fost Imperiul Rus), principiu pe care Lenin l-a susţinut toată viaţa. V-am arătat însă în replicile anterioare că a suţine dreptul la autodeterminare al Basarabiei (teritoriu răpit abuziv de Rusia ţaristă în 1812) nu este acelaşi lucru cu a susţine alipirea Basarabiei la România, stat de altfel nu muncitoresc ci foarte capitalist şi reacţionar. Lenin nu combătea burghezia rusă ca să o susţină pe cea română. Lenin dorea să ia Basarabia burgheziei ruse, acest lucru este perfect adevărat, şi în acest sens a susţinut el autodeterminarea Basarabiei faţă de Rusia, cum a susţinut de pildă şi autodeterminarea Poloniei, a Finlandei sau a altor regiuni şi popoare asuprite de ţarism, cum ar fi Georgia, cele musulmane din Asia Centrală sau Caucaz. Dar, dorind să ia Basarabia burgheziei şi moşierimii ruse, el nu dorea nicidecum să o dea celei române, şi acest lucru trebuie subliniat în orice polemică de acest gen. Idealul cel mai mare al lui Lenin era revoluţia şi, în acest sens, el considera că idealul autodeterminarii naţiunilor trebuie subordonat celui al revoluţiei socialiste. Autodeterminarea naţiunilor este bună, într-adevăr, dar nu este atât bună “în sine”, cât mai ales bună ca să ajute revoluţia. Lenin spunea în 1916: “Diferitele revendicări ale democraţiei, inclusiv autodeterminarea, nu constituie un absolut, ci numai o părticică a mişcării democratice generale mondiale. Este posibil ca în unele cazuri părticica să vină în contradicţie cu întregul; în acest caz ea va trebui respinsă”. Tot Lenin spunea în februarie 1918- “ ce este mai presus- dreptul naţiunilor la autodeterminare sau socialismul?” Şi răspundea- “Socialismul este mai presus”. Or- analizând situaţia concretă a Basarabiei din 1918- nu devine oare evident faptul că, atunci când un teritoriu este eliberat de sub stăpânirea burgheziei unei ţări care trece la socialism (Rusia după 1917) iar burghezia altei ţări vine şi ocupă acel teritoriu (cu sprijinul Angliei şi Franţei, puteri care la acea dată- martie 1918- erau pe punctul să înceapă sau începuseră deja intervenţia împotriva Rusiei Sovietice şi a Ucrainei Sovietice), oare nu este limpede că acesta este un caz în care părticica vine în contradicţie cu întregul, un caz în care autodeterminarea (mai précis modul cu totul trunchiat şi ipocrit în care este ea “realizată” de burghezie şi moşierime) vine în contradicţie cu socialismul? Oare nu este acesta- trecerea Basarabiei la România în martie 1918- un caz de falsă autodeterminare, un caz în care proletariatul şi ţăranii basarabeni (indiferent de etnie) nu au nimic de câştigat ci nu fac decât să schimbe un jug cu altul, jugul capitaliştilor şi moşierilor ruşi cu cel al capitaliştilor şi moşierilor români în momentul când exista o alternativă reală la situaţia dinainte de 1917, şi anume unirea lor cu muncitorii şi ţăranii ruşi, ucrainieni, bieloruşi, care, foarte important de subliniat, îşi cuceriseră libertatea? Rusia dinainte de 1917, “tovarăşe” Dediu, Rusia dinainte de Revoluţie era ceva rău, fără discuţie, era ceva mai rău chiar decât România burghezo-moşierească dinainte de 1917,  ţară a  masacrării ţăranilor cu miile cum era ea. Deci, atunci, trecerea Basarabiei la România ar fi fost fără îndoială “un rău mai mic” din perspectiva mişcării revoluţionare mondiale, chiar dacă din perspectiva muncitorilor şi ţăranilor ruşi şi ucrainieni din Basarabia ea nu ar fi fost neapărat un lucru mai bun, căci, e important de subliniat, România burghezo-moşierească a cunoscut şi ea asuprirea minorităţilor naţionale şi religioase, deşi la o scară mai mica faţă de ce era în Rusia sau în Austro-Ungaria, ca să menţionăm numai imperiile din vecinătatea noastră imediată.

 Însă Rusia din martie 1918 era ceva bun, iarăşi fără discuţie, şi, tot fără discuţie, ceva nu mai bun ci incomparabil mai bun decât România burghezo-moşierească din martie 1918. Dacă Dumneavoastră nu puteţi face diferenţa între caracterul Rusiei lui Nicolae al II-lea şi Kerenski şi caracterul Rusiei muncitoresc-ţărăneşti, a Rusiei bolşevice înseamnă că nu sunteţi deloc un bun marxist, căci marxismul îţi cere să vezi lucrurile în perspectivă, îţi cere să anlizezi situaţiile concrete şi să fii capabil să faci diferenţierea între ele, nu să operezi cu absoluturi ca “Rusia”, “România” etc. Marxiştii, cum spunea Lenin în 1921, cu referire la noţiunea reacţionară a “libertăţii absolute” şi “democraţiei absolute”, au un mic defect- ei “nu cred în absoluturi”. Pentru marxişti nu există o Rusie eternă, ci există:

  1. O Rusie dinainte de 1917, mai rea decât România burghezo-moşierească
  2. O Rusie de după 1917, mai bună, incomparabil mai bună decât România burghezo-moşierească, datorită faptului că puterea.o deţineau muncitorii şi ţăranii, adică tocmai cei asupriţi în trecut, fără deosebire de naţionalitate.

Aceste două Rusii au existat în secolul XX (înainte de nefericita, de tragica restauraţie capitalistă a lui Gorbaciov şi Elţân), iar un marxist trebuie să ştie să facă diferenţa. A nu şti să faci diferenţa înseamnă, în fond, a nu şti să faci diferenţa între muncitori şi capitalişti, între exploatatori şi exploataţi, înseamnă a ţine partea exploatatorilor, înseamnă a trăda cauza muncitorilor şi ţăranilor, a susţine contrarevoluţia, iar acesta este supremul act de trădare al unui comunist la adresa celor pe care îi reprezintă.

Se poate desigur discuta şi de ce URSS nu a restituit României Basarabia după ce România devenise socialistă. Noi suntem de părere că aceasta a fost într-adevăr o greşeală, căci noi, la fel ca Dumneavoastră, nu putem nega că românii de o parte şi de alta a Prutului formează într-adevăr acelaşi popor. Însă rămâne dezacordul nostru cu privire la afirmaţia Dvs cum că Lenin ar fi dat, în 1918, Basarabia României, când, având în vedere situaţia de mai sus, el nu putea să procedeze aşa. Este drept, prin 1921 Lenin a cedat într-adevăr Turciei nişte teritorii în Caucaz, dar pe atunci Turcia kemalistă era un stat revoluţionar, aliat Rusiei Sovietice, un stat care a primit bani si arme de la Lenin pentru a-i alunga pe cotropitorii greci din Anatolia, cotropitori în spatele cărora se găseau Anglia şi Franţa, şi nu era un stat aliat Angliei şi Franţei cum din păcate era România (şi cum se va vedea foarte limpede cu prilejul înabuşirii revoluţiei socialiste maghiare din 1919). Rămâne faptul indiscutabil că nu Stalin a fost cel care a venit cu ideea nerecunoaşterii unirii Basarabiei cu România, ci chiar Lenin, că nu în timpul lui Stalin a luat guvernul sovietic această decizie ci în timpul când Lenin avea frâiele puterii în mâinile sale (Stalin nefiind în 1918-1919 nici măcar numărul doi sau trei în partid şi în stat).

Rămâne de asemenea dezacordul nostru faţă de afirmaţia Dvs cum ca partidul nostru ar fi condus de un “spion rus”, de un om chipurile “recrutat de Moscova” care ar încerca acum, când şi Rusia ar fi devenit capitalistă, să împiedice unirea Basarabiei cu România.

Dar un comunist se judecă după faptele, iar faptele spun că noi nu susţinem deloc orbeşte poziţiile Moscovei capitaliste de azi. Există situaţii când Rusia, dintr-un punct de vedere egoist al burgheziei sale conducătoare, imperialist, din dorinţa de a nu-şi pierde ci consolida poziţiile în Balcani, a susţinut ce am susţinut şi noi- anume că atacarea Serbiei de către NATO a fost o agresiune imperialistă criminală, iar secesiunea provinciei Kosovo un act ilegal, şi profund nedrept faţă de sârbi (mai ales că lăsa în noul stat teritorii cu o largă majoritate sârbă). Există situaţii când o anume putere imperialistă poate veni în ajutorul revoluţionarilor dintr-o ţară, a unui popor atacat de alţi imperialişti rivali. Acest lucru l-a înţeles Stalin în al doilea război mondial, l-a înţeles Mao când s-a aliat cu gomindaniştii pro-americani împotriva japonezilor, îl înţeleg acum conducătorii Cubei şi Venezuelei când încheie unele înţelegeri cu Moscova pentru a se apăra de puterea imperialistă aflată cel mai aproape de ei, care îi ameninţă cel mai mult.

Dar, bineînţeles, noi nu ne-am făcut iluzii şi am spus-o la momentul respectiv - Rusia mega-oligarhilor Deripaska, Mordaşov, Matsitski, Abramovici etc nu face asta din dragoste pentru sârbi, nu condamnă secesiunea Kosovo din dragoste pentru sârbi ci mai mult pentru a-şi justifica propria imixtiune imperialistă în problemele altor ţări. Faptele sunt deci cele care arată că noi nu suntem deloc în slujba vreunei puteri străine, că, dacă nu facem jocul capitaliştilor interni nu îl facem nici pe cel al unor capitalişti externi, cu atât mai mult cu cât aici avem de-a face cu nişte rechini capitalişti care depăsesc cu mult atât prin dimensiuni cât şi prin lăcomie nu doar pe capitaliştii noştri ci şi chiar pe foarte mulţi capitalişti din Occident. În schimb Dvs aţi condamnat ”agresiunea rusă” împotriva Georgiei? Noi, faimoşii “spioni ruşi” nu am văzut asta până acum…

Noi am procedat aşa pentru că nu credem şi nu putem crede într-o “Rusie eternă”, pentru că suntem materialişti dialectici şi nu credem în absoluturi. Pentru noi Rusia din 2008-2009 este una radical diferită de cea din martie 1918 (sau de cea din mai 1945, motiv pentru care noi depunem în fiecare an coroane de flori la mormântul ostaşului sovietic, lucru pentru care ne blamaţi), după cum şi cea din martie 1918 era una radical diferită de cea dinainte de octombrie 1917. Rusia de azi este una, cea de pe vremea lui Lenin alta, cea de pe vremea tarului alta. Nu a existat niciodată în istorie o singură Rusie, ci au existat mai multe Rusii diferite, fiecare cu un anumit caracter, bun sau rău, atât faţă de muncitorii şi ţăranii proprii cât şi faţă de muncitorii şi ţăranii altor ţări. Iar dacă Rusia capitalistă de acum ar ataca şi invada apoi anexa Republica Moldova fiţi siguri că noi am condamna aceasta agresiune.

În încheiere, am dori să vă atragem atenţia asupra modului incalificabil în care aţi pângărit imaginea martirilor clasei muncitoare române de la 13 decembrie 1918, atât prin orientarea anti-românească pe care i-o atribuiţi cât şi prin criticarea noastră pe motiv că i-am comemorat pe aceşti eroi şi martiri. Dacă Dvs, nu sunteţi de acord cu linia partidului nostru puteţi să o spuneţi deschis, dacă Dvs. consideraţi că noi n-am fi vrednici să comemorăm pe cei care s-au jertfit pentru binele muncitorilor, indiferent de naţionalitatea lor, atunci nu vă opreşte nimeni să îi comemoraţi în alt loc, sau în acelaşi loc, dar la altă oră- cum aţi făcut pe 8 noiembrie 2008 în cazul comemorării tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar nu pângăriţi memoria celor care (în număr de peste o sută!) s-au jertfit atunci pentru noi toţi, ”domnule” Dediu! Atunci nu a fost nici un fel de manifestare de anti-românism, domnule Dediu! Atunci a fost o luptă a muncitorilor pentru drepturile lor absolut legitime. A recurge la acest act incalificabil, fără a preciza nici o sursă cât de cât credibilă este o dovadă de slăbiciune profundă din partea Dvs., o dovadă că nu sunteţi capabil să veniţi cu ceva constructiv, să ne faceţi o opoziţie constructivă (căci marxism-leninismul este de acord cu opoziţia constructivă), ci, dimpotrivă, opoziţia Dumneavoastră faţă de noi este una lipsită de principii.