Meniu

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

SCÂNTEIA As - Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia

Nr. 1 martie 2009
înapoi

B. Stânga internațională

a) Cuba
Reflectiile lui Fidel Castro

CULMEA RIDICOLULUI

Ce spaimă! Era cât pe ce să mor citind declaraţiile  făcute de U.D.I. (Uniunea Democratică Independentă).

Este un adevărat noroc că Chile  nu mai trăieşte sub călcâiul lui Augusto Pinochet. Citind capitolul 12 din cartea lui Max Marambio  „Armele de ieri”, mi-am reamintit de acele zile sumbre în care tiranul a ordonat bombardarea locuinţei Preşedintelui, la Tomas Moro.

Jur că dacă aş avea bani aş plăti editarea masivă a acestei cărţi.

Poate textul este pe reţeaua de Internet. Dacă nu este, îmi pare foarte rău.

Cum mă distrez observând furia sectorului    celui mai vechi al oligarhiei!  Unii dintre capii lui, în vizită în Cuba acum câţiva ani,  n-au ezitat să se întâlnească cu mine ca să-mi demonstreze ce capabili şi deştepi sunt.  Nici măcar pe ei nu i-am tratat de sus.

A fost extrem de tristă ultima zi din viaţa lui Allende.

Plecând de acasă spre palatul La Moneda, după ora 7 dimineaţa, n-a trezit-o pe Tencha, soţia lui, care se  odihnea la etajul al doilea împreună cu fiicele Isabel şi Beatriz,  „la Tati”.  Se gândea că reşedinţa din Tomas Moro, era locul cel mai sigur pentru ele. Nu-şi putea imagina nici măcar că va fi bombardată de pucişti.

„Pentru prima dată în istoria istituţiei şi a ţării – povesteşte Max  Marambio,  şeful celor mai bine  antrenaţi tineri revoluţionari care făceau parte din GAP (Grupul de Sprijin al Preşedintelui) – avioane de luptă chiliene intrau în acţiune pentru a ataca pe preşedintele ales de popor... şi  avioanele Hawker  Hunter, au făcut-o ca nişte experţi antrenaţi fără teama că ar provoca o ripostă de la ţintă.  Atunci imaginea palatului La Moneda, distrus şi fumegând a străbătut lumea”.

„...Beatriz la Tati purta în pântece pe nepotul pe care Allende nu-l va cunoaşte niciodată”, scrie autorul.

 „La ora 11 fix se bombardează! Du-te să vezi ce o să se întâmple.  Odată bombardată o luăm cu asalt cu Buin şi Şcoala de Infanterie”.  Atunci a decis ca tancurile să înceapă atacul. Au tras peste cincizeci de lovituri de tun în faţada clădirii.”
 
„...Pinochet, care-şi menţinea oferta de a-l scoate pe Allende din ţară şi chiar dacă ştia că spune prea multe din ce intenţii avea, a adăugat un comentariu sordid: „apoi avionul cade, bătrâne”.  Interlocutorul lui, amiralul Carvajal,  se bucura de comentariile lui Pinochet.”

Voi petrece ziua de 15 aşteptând veşti de la Referendumul Popular care trebuie să spună da sau nu liderului bolivarian Hugo Chavez Frias de a candida din nou la preşedinţia Republicii Bolivariene Venezuela soră.

Cât despre mine n-am nici o îndoială că victoria va fi a lui.

FIDEL CASTRO RUZ
14 februarie 2009

Ora 5:11 p.m.