Meniu

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

SCÂNTEIA As - Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia

Nr. 1 martie 2009
înapoi

A.4. La doi ani de la dispariţia tragică a ortacului Ionel Ciontu

Asociaţia pentru Emanciparea Muncitorilor
Liga Muncitorilor „Miron Cozma”

COMUNICAT

La doi ani de la dispariţia tragică a ortacului  Ionel Ciontu

Comemorăm în aceste zile doi ani de la dispariţia tragică a ortacului nostru Ionel Ciontu.

Decesul său în Spitalul Penitenciarului Jilava, la data de 10 ianuarie 2007, nu a fost elucidat nici până astăzi. Autorităţile române nu au făcut publice, nici măcar pentru familie, condiţiile şi cauzele acestui deces.

După mărturiile unui coleg de salon, Ionel Ciontu a fost „ajutat” să moară, lui neacordându-i-se îngrijirile minim necesare, în ciuda ţipetelor de durere în care şi-a găsit sfârşitul. Suferinţa fizică pe care a îndurat-o ca urmare a afecţiunilor medicale (încă necunoscute oficial), completată cu suferinţa psihică cauzată de regimul de detenţie, nu au fost alinate în nici un fel.

De altfel, transferarea sa la Spitalul de la Jilava s-a făcut doar în ultimul moment, atunci când, după spusele medicilor nu se mai putea face nimic. Chiar şi în aceste condiţii, nu se justifică „tratamentul” la care a fost supus, adică acela de a nu i se acorda nici un tratament medical.

De ce anume a suferit Ionel Ciontu? De ce nu a fost tratat medical corespunzător de la primele semne ale îmbolnăvirii în Penitenciarul de la Bârcea Mare? De ce nu i s-au acordat îngrijirile medicale la Jilava? Şi, mai ales, din ce motive a decedat Ionel Ciontu? Iată întrebări la care noi nu avem răspuns, iar autorităţile încă tac mâlc după doi ani de la cele petrecute.
Ceea ce ştim noi, însă, sunt următoarele fapte:

Ionel Ciontu a fost condamnat, pe nedrept după părerea noastră, la cinci ani de  închisoare, pentru că a participat, alături de alte câteva mii de ortaci, în calitate de lider sindical (de la Exploatarea Minieră Livezeni) la protestele sindicale şi sociale din ianuarie 1999, soldate cu „Pacea” de la Cozia.

Aceste proteste au fost declanşate de membrii de sindicat, ca urmare a intenţiei Ministerului Industriilor, condus la acea vreme de Radu Berceanu, din Guvernului Radu Vasile, de a închide două exploatări miniere, Dâlja şi Bărbăteni. „Restructurarea” mineritului începuse încă din 1997, pe vremea Guvernului Ciorbea, la cererea Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a Uniunii Europene. Fără a se dori de vreo eficientizare reală a industriei miniere, care să ţină cont de rentabilizarea tehnologică a mineritului, de necesităţile economiei sau de implicaţiile sociale ale acestei „restructurări”, au fost operate la comandă reduceri de personal prin concedieri colective. Spectrul sumbru al acestor concedieri preconizate pentru 1999, după cele efectuate deja începând din 1997, i-a îngrijorat pe mineri, care au solicitat Guvernului să poarte discuţii pe această temă. După ce au fost refuzaţi în repetate rânduri, minerii au hotărât declanşarea grevei începând cu 4 ianuarie. După ce, nici în aceste condiţii, premierul Radu Vasile nu a dorit să se întâlnească cu ortacii, Consiliul de coordonare al LSMVJ a hotărât ca minerii să se deplaseze în marş către Bucureşti. Deşi autorităţile au luat măsuri ca acest marş să fie oprit, determinarea ortacilor, precum şi solidarizarea maselor nemulţumite din zonele tranzitate, au făcut ca mişcarea să capete un aspect din ce în ce mai amplu, mai conflictual şi mai complex. Protestele tindeau să se generalizeze şi, în ultimă instanţă, primul ministru a acceptat dialogul, după ce, la Costeşti, forţele de represiune s-au dovedit neputincioase în faţa celor peste zece  mii de manifestanţi.

Odată semnată „pacea” de la Cozia, protestele au încetat, primul ministru angajându-se formal, prin semnătura depusă pe protocoalele încheiate, că va îndeplini solicitările sindicaliştilor. Ulterior, s-a dovedit că multe din aceste angajamente asumate au fost doar o păcăleală pentru a stopa manifestaţiile.

Una din consecinţele acestei păcăleli a fost şi faptul că şase dintre liderii de sindicat participanţi la aceste proteste au fost condamnaţi la ani grei de temniţă, încălcându-se astfel protocoalele semnate de liderii minerilor şi premier.

Ionel Ciontu, precum ceilalţi lideri de sindicat, nu a făcut altceva decât să îndeplinească mandatul sindical încredinţat de membrii de sindicat. Din acest motiv, afirmăm că, atât condamnarea sa, cât şi a celorlalţi lideri sindicali, a fost nedreaptă, aşa cum a considerat şi Biroul Internaţional al Muncii de la Geneva, structură din sistemul Naţiunilor Unite, care a atenţionat Statul român că nu respectă Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate de România.

Constatăm că, pentru Ionel Ciontu, condamnarea la închisoare s-a transformat în condamnare la moarte, în urma sa rămânând o familie îndurerată, fără sprijinul material şi spiritual al capului de familie.

Cerem autorităţilor române să facă lumină în acest caz, începând de la condamnarea injustă şi până la elucidarea cauzelor şi condiţiilor în care a decedat fratele nostru Ionel Ciontu.

Facem apel la întreaga clasă muncitoare să nu uite sacrificiile pe care le-au făcut cei mai dârji şi mai demni dintre liderii de sindicat, să respecte şi să continue această misiune de apărători ai drepturilor şi demnităţilor oamenilor muncii.

Numai aşa vom dovedi că sacrificiile lor nu au fost zadarnice!

http://www.tribunasociala.org