Meniu

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

SCÂNTEIA As - Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia

Nr. 1 martie 2009
înapoi

B. Stânga internațională

d) Germania

Interviu acordat de Stefan Engel, presedinte al MLPD, ziarului "Red Flag" ("Steagul Rosu")
29 decembrie, 2008

Red Flag: Nu incape indoiala ca in ultimele luni criza financiara internationala s-a aflat in centrul evenimentelor sociale. Cum trebuiesc ele evaluate?

Stefan Engel: Actuala criza financiar-bancara are la baza un nou fenomen, fara precedent in istoria capitalismului, legat de schimbari fundamentale in sistemul mondial imperialist, cauzate de reorganizarea productiei internationale inceputa in anii 1990. In acest proces toate barierele nationale au fost distruse, si un grup restrans de circa 500 monopoluri industriale, bancare si agricole si-au impus dictatura asupra pietei mondiale capitaliste si productiei industriale mondiale.
Aceasta reorganizare a accelerat procesul de acumulare capitalista in mainile acestor monopoluri, in asa fel incat posibilitatile de maximizare a profitului prin vanzare pe piata mondiala nu mai puteau tine pasul cu ea. Ea s-a realizat printr-o exploatare crescanda a clasei muncitoare din toate tarile, combinata cu o jefuire sistematica a bugetelor statelor pe seama maselor largi.
Saracirea atat relativa cat si absoluta a maselor a atins noi culmi. Conform rapoarelor oficiale ale ONU, aproape un miliard de oameni din intreaga lume sufera de foame. Iar aceasta pauperizare se manifesta nu numai in tarile sarace ci si in cele imperialiste insesi.
Cine doreste sa inteleaga cauzele prezentei crize financiare trebuie sa se ocupe de problema speculatiilor, prin care supermonopolurile internationale au preluat controlul economiei mondiale, adancind decadenta sistemului imperialist pana la un punct fara intoarcere. Lacomia de nepotolit pentru profituri cat mai mari, combinata cu diminuarea posibilitatilor de investire a acestora in sectorul productiv, a impins tot mai mult capitalul financiar spre sectorul speculativ, in special in ultimii 4 ani. Capitalul speculativ a capatat o pozitie dominanta in raport cu cel productiv. Aproape ca nu mai exista vreo ramura a industriei, comertului sau asa-ziselor servicii, care sa nu se bazeze in primul rand pe capitalul speculativ. Decadenta sistemului mondial imperialist e demonstrata de faptul ca pana si marfuri de prima necesitate, ca graul, orezul, apa, sanatatea, energia, asigurarile sociale, au ajuns obiecte de specula. Ca urmare economia mondiala si sistemul financiar international au devenit extrem de instabile, ceea ce mai devreme sau mai tarziu trebuia sa duca la consecinte devastatoare.
Speculatiile nu sunt altceva decat o anticipare arbitrara a profiturilor ce urmeaza sa fie realizate prin exploatarea muncii salariate in procesul capitalist de productie, motiv pentru care speculatia nu poate fi separata de procesul real de productie si reproductie capitalista. Se poate usor prezice ca o asemenea bula speculativa se va sparge atunci cand profiturile asteptate vor intarzia sa se materializeze.
In 1990 o criza financiara similara a lovit Japonia, ducand la o criza de supraproductie care a afectat grav pozitia imperialismului japonez in arena internationala. I-au trebuit aproape 15 ani Japoniei pentru a face fata consecintelor crizei. Cu toate acestea ea a avut doar o amploare nationala, in vreme ce de criza actuala nu poate scapa nici o tara din lume.
Nu este un accident faptul ca ea a izbucnit prima oara chiar in tara imperialista cea mai importanta, Statele Unite, pentru ca acolo se concentreaza cea mai mare parte a capitalurilor financiare internationale si, prin urmare, si cea mai mare parte a speculatiilor capitaliste.
Pentru a iesi cu bine din crizele din 2001 si 2003, guvernul SUA a pompat in economie cel putin 600 miliarde de dolari, si sute de mii de americani au fost facuti sa creada ca-si pot realiza visul unei locuinte finantate cu usurinta prin imprumuturi ieftine. Un boom artificial al constructiilor a stimulat temporar economia americana. Ipotecile riscante erau aparent acoperite prin asigurari de risc, la randul lor vandute in toata lumea ca derivative financiare cu un profit speculativ asteptat de ordinul zecilor de procente. Intregul sistem bancar international a ajuns sa vrea o parte din aceste profituri, si s-a repezit la aceste bonuri. Dar cand din ce in ce mai multi cumparatori de case din SUA nu au mai fost in stare sa-si plateasca ipotecile- iar asta, intre altele, si pentru ca bancile centrale au urcat rata dobanzilor pana la mai mult de 6,5 procente, atunci a urmat un val de licitatii si vanzari de urgenta. Preturile terenurilor au scazut dramatic si din ce-n ce mai multe ipoteci s-au transformat in credite toxice, pentru ca valoarea terenurilor scazuse sub cea a ipotecilor. Ca urmare bancile internationale au ajuns sa inregistreze pierderi de miliarde. Bula speculativa s-a spart.
Numai derivatele speculative atinsesera la sfarsitul lui 2007 suma incredibila de 600 de miliard de dolari. Corespondentul real al acestor derivate speculative era insa de numai 15 miliarde de dolari, adica a 14-a parte din capitalul speculativ, ceea ce inseamna ca era doar o problema de timp pana ce sistemul sa se prabuseasca ca un castel de carti de joc iar intregul proces de circulatie a capitalului sa fie drastic perturbat.
Criza inceputa in SUA a molipsit rapid marile banci internationale, raspandindu-se astfel in toata lumea. Pe pietele financiare creditele au devenit tot mai greu de obtinut, bancile nu mai aveau incredere in propriul sistem, au inceput sa nu-si mai imprumute bani nici macar intre ele, sa retraga imprumuturile pentru industrie, sa inaspreasca considerabil conditiile de acordare a imprumuturilor. In octombrie 2008 amploarea pierderilor cauzate de aceasta criza mondiala era deja de 400 de ori mai mare decat in timpul celei mai grele crize economice mondiale din istorie, cea din 1929.
Primejdia acuta a prabusirii sistemului mondial imperialist a obligat tarile imperialiste, tarile capitaliste cele mai puternice sa ia masuri fara precedent si concertate de combatere a crizei. La summitul G20 din 15 si 16 noiembrie de la Washington, la care au luat parte in afara celor mai mari 7 tari imperialiste si Brazilia, Rusia, India si China (asa-numitele state BRIC), precum si alte noua tari- Argentina, Australia, Indonezia, Mexic, Arabia Saudita, Spania, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, toate aceste tari asigurand la un loc 80% din productia bruta mondiala. Institutii imperialiste supranationale ca FMI si UE au avut si ele locul lor la acest summit.
Pentru evitarea prabusirii au fost pompati 10 miliarde de dolari in sistemul financiar, ceea ce a servit si la calmarea maselor, ca acestea sa nu intre in panica si sa-si retraga, cu cinsecinte catastrofale, banii din banci. Aceste masuri au favorizat insa totodata un enorm proces de concentrare a capitalurilor din sectorul bancar. In bazinul cu rechini numai cei mai lacomi supravietuiesc, si astfel asistam la aparitia unor banci si mai mari si mai puternice ca inainte.
Bineinteles, capitalul financiar international stie ca masurile adoptate la nivelul unei singure tari, sau unui singur bloc de tari, nu vor da rezultate, din cauza dimensiunilor mondiale ale crizei, si astfel, in ciuda competitiei, nu au alta solutie decat sa actioneze in comun.

Red Flag: Au avut pana acum succes aceste masuri coordonate la nivel international?

Stefan Engel: Pana acum ele au impiedicat un colaps imediat si necontrolat al sistemului financiar international, un val de falimente bancare. Dar ele nu puteau sa schimbe nimic in ce priveste cauzele crizei financiare, care au constat intr-o uriasa expansiune si reducere a preturilor capitalului banesc disponibil ca baza materiala pentru transformarea capitalului in capital speculativ. Aceasta reducere a pretului se repeta acum pentru a lupta cu criza, cu alte cuvinte se lupta cu criza numai pentru a pregati, pentru a stimula una noua! Bancile centrale reduc rata dobanzilor, in SUA aceasta ajungand la cel mai de jos nivel din istorie, adica aproape zero la suta. Aceste rate vor fi probabil reduse si mai mult, adica ajungand pana la zero. Bancile nu vor mai plati dobanzi pentru banii imprumutati de la bancile centrale, dar vor putea obtine un decont daca vor obtine ele insele bani ieftini. Asta ar fi acelasi lucru cu a da o noua portie unui dependent de heroina aflat in criza, care ii va calma convulsiile dar mai devreme sau mai tarziu cu siguranta il va ucide.
Masurile adoptate de stat pentru a combate criza nu fac deci decat sa agraveze principala cauza reala a crizei financiare internationale: contradictia dintre acumularea prospera de capital si stagnarea pietelor internationale. Efectul imediat va fi o deflatie la nivel mondial, care va devaloriza marfurile distrugand surplusul de capital si blocand procesul de productie ca capitalului si fluctuatia banilor ca mijloc de plata.
Ajutoarele date de stat capitalului financiar vor avea ca efect un nou val de redistribuire a veniturilor, de la cei de jos catre cei de sus. Imperialistii nu se vor putea mentine decat cu pretul unei intensificari a exploatarii maselor si unei accentuari a saracirii acestora. Datoriile nationale se vor ridica la proportii inimaginabile, creind pericolul unei viitoare cresteri a inflatiei

Red Flag: Se vorbeste de la o vreme nu numai de o criza financiara internationala ci si de o "recesiune globala", sau chiar de o "criza economica mondiala". Ce parere aveti de aceste afirmatii?

Stefan Engel: La inceputul actualei crize financiare, cand oamenii nu-si dadeau seama de proportiile crizei, "diavolul crizei" era deliberat evocat pentru a atrage sprijinul maselor pentru programele pana atunci de neconceput de combatere a crizei. Oamenilor li se spusese timp de ani de zile ca trebuie sa economiseasca pentru ca banii nu sunt disponibili. Iar acum brusc, peste noapte, guvernul federal german era capabil sa promita 500 de miliarde de dolari in subsidii si asigurari pentru salvarea bancilor. Evident, din punct de vedere al maselor aceasta era cam ciudat.
Dar intre timp s-a instalat o criza economica reala, pe care am fi prea optimisti daca am numi-o simpla recesiune. Industria automobilelor a fost prima lovita, vanzarile scazand masiv in SUA, Europa si Japonia, care impreuna asigurau doua treimi din vanzarile globale. Vanzarile de automobile in SUA au scazut cu 41,4% intr-un singur an. General Motors, Ford si Chryler sunt in pragul falimentului. Cea mai mare companie de automobile din lume, Toyota, se confrunta cu pierderi de 1, 2 miliarde de euro in 2008, dupa ce in 2007 avusese vanzari record de peste 17 miliarde de euro. In noiembrie 2008 s-a inregistrat cea mai mare scadere in vanzari la HGV europene, cu 30%. VW intentioneaza sa-si reduca cu 20% vanzarile in 2009. Aproape toate companiile germae si-au dat acordul pentru opriri de productie de cateva saptamani la inceputul anului si cateva luni de productie redusa, cu reducerea timpului de lucru.
Spre deosebire de crizele economice din 2001 si 2003, acum exista putine posibilitati de salvare pe seama pietelor cu crestere rapida, India, China, Rusia, Estul Europei, Brazilia. Acestea au fost prinse si ele in vartejul crizei si si-au redus productia decisiv. Datorita masurilor statului de combatere a crizei fluctuatiile pozitive intre crize si negative in timpul lor sunt mai puternice decat inainte.
In acest context ramuri industriale de baza ca industria otelului, cea chimica, mineritul sufera si ele lovituri fara precedent. Productia mondiala de otel a scazut cu 3,6 % in septembrie, 12,4% in octombrie si 19% in noiembrie. Iar consumul mondial de petrol a scazut pana la nivelul din 1982.
Situatia burgeziei ne-monopoliste este inca si mai grea decat a celei monopoliste. Ea este total dependenta de comezile monopoliste si se confrunta cu dificultati financiare acute din cauza stagnarii productiei monopolurilor si politicii restrictive a bancilor fata de ea. Creditele sunt din ce-n ce mai greu de obtinut, si oricum ele n-ar putea fi replatite decat daca productia continua.
Dar cel mai greu apasa criza pe umerii claselor muncitoare si ai maselor largi de oameni ai muncii. Zeci de mii de muncitori angajati de subcontractanti au fost dati afara si sute de mii de muncitori au trecut in regim de reducere a activitatii, masura prelungita si anul urmator. Asistam de asemenea la reduceri drastice ale salariilor, masura care va avea cel mai greu efect in tarile neocoloniale, dependente si asuprite de imperialisti.
Prin urmare, criza financiara internationala a dus la o criza economica internationala, una care era prezisa de mult timp. Ea are loc, spre deosebire de crizele precedente, simultan si relativ brusc in toate tarile industriale importante. Trebuie sa presupunem ca aceasta criza economica inceputa acum va pune in umbra tot ce am cunoscut in acest sens de la al doilea razboi mondial incoace.
Aceasta deschide noi perspective luptei de clasa si constructiei marxist-leniniste de partid. Este greu de prezis ce ne asteapta in viitorul apropiat. Dar impletirea crizei financiar-bancare cu cea economica va duce la furtuni severe pentru intreaga lume capitalista. Criza generala a capitalismului, procesul de degenerare si descompunere a sistemului social capitalist, se accelereaza si se adanceste.

Red Flag: Un summit anti-criza cu participarea liderilor guvernului, asociatiilor patronale, liderilor sindicali, ai bancilor si a unor experti economici de frunte, va avea loc la Berlin pe 14 decembrie. Cum ar trebui sa evaluam activitatea guvernului?

Stefan Engel: Spre deosebire de managementul coordonat la nivel mondial impotriva crizei financiare, programele nationale anti-criza ies tot mai mult in prim-plan in aceste momente. Prin urmare devine tot mai evidenta ascutirea competitiei intre tarile imperialiste si supermonopolurile internationale, caracterul imperialismului care urmareste hegemonia globala si reimpartirea lumii in acest scop. Imperialismul american incearca sa-si reabiliteze industria automobilistica sub lozinca "fiecare om pentru el". Rusia a impus deja tarife punitive de 30% pentru masinile importate. In Germania se promit ajutoare pentru Opel si se anunta totodata ca nici un cent din ele nu se va scurge catre SUA. Daca o combatere a crizei la nivel international este, in conditiile sistemului actual, ineficienta, ce ne putem astepta de la masurile anti-criza la nivel national? Ele vor fi ineficiente inca de la inceput si nu vor face decat sa accentueze si mai mult contradictiile sistemului. Sa ne amintim ca am asistat recent la inchiderea minei Lippe ultimei mine de carbuni din Gelsenkirchen. Cu o singura trasatura de condei au fost eliminate 5000 de locuri de munca in regiune. Singurul efect al masurilor anti-criza va fi azvarlirea crizei pe umerii angajatilor.
Ultima runda de negocieri a dus la injghebarea unei "aliante anti-criza" intre monopoluri, guvernul federal si liderii sindicali de dreapta. Politica de colaborare de clasa a fost reorientata: in timp ce povara crizei a fost aruncata pe umerii maselor, liderii reformisti ai sindicatelor s-au angajat sa pastreze tacerea asupra acestui lucru.

Red Flag: Nu credeti ca este in interesul maselor sa sprijine anumite masuri de atenuare a crizei?
Stefan Engel: Depinde ce anume se intelege prin aceasta atenuare. Cu siguranta masele nu vor obiecta fata de masurile de accelerare a crearii de locuri de munca. Si, fara indoiala, economia va putea fi revigorata prin introducerea in intreaga tara a saptamanii de lucru de 30 de ore cu compensare salariala deplina si abolirea legilor Hartz IV. Dar managerii nostri anti-criza refuza cu hotarare acest lucru!
Esenta programului guvernamental de combatere a crizei nu este altceva decat un program de subventionare, pe seama maselor, a monopolurilor internationale cu baza in Germania.
Iar cine se astepta ca Partidul Stangii se va margini macar sa aprobe o politica de rezistenta fata de aruncarea poverii crizei pe umerii maselor, s-a inselat amarnic! Din contra, Partidul Stangii adopta tot mai mult politica de asistent "critic" al coalitiei anti-criza, cerand adoptarea de noi masuri de stimulare a economiei si reducerea de catre banca centrala a ratei dobanzilor. Programul de 50 de miliarde de euro al Partidului Stangii este insotit de un intreg torent de iluzii cu privire la rolul statului. Dar statul nu este o institutie neutra care sa poata fi folosita dupa dorinta pentru ajutorarea maselor, ci este azi doar un instrument pentru apararea intereselor monopolurilor conducatoare impotriva maselor. Politica Partidului Stangii nu este numai iluzorie ci si o tentativa nereusita de a juca rolul doctorului aflat la capataiul capitalismului muribund. Oportunismul sau incearca sa acopere contradictiile de clasa, ce se vor agrava considerabil. Dar datoria noastra nu este sa salvam capitalismul de la propriul sau declin ci de a convinge masele sa sprijine alternativa socialista de eliminare a exploatarii si asupririi.

Red Flag: Care va fi impactul crizei economice asupra desfasurarii luptelor de clasa?

Stefan Engel: Orice criza economica duce nu doar la crize sociale ci si la crize politice, care zguduie mai mult sau mai putin sistemul capitalist. Actuala criza economica va accelera destabilizarea sistemului mondial imperialist si va duce la schimbari puternice atat in ce priveste baza economica cat si suprastructura politica si ideologica, iar aceasta nu se poate realiza fara lupte de clasa inversunate care sa revolutionarizeze clasa muncitoare si masele largi de oameni ai muncii.
In fata tendintei mondiale de orientare a maselor spre stanga, puterile conducatoare sunt foarte constiente de tendinta spre revolutionarizare a lumii afectate de criza. Intr-un discurs rostit pe 18 decembrie 2008, noul presedinte al Asociatiei Federale a Industriei Germane (BDI), Hans-Peter Keitel, a delcarat ca este alarmat de "disparitia valorilor", de "diminuarea rapida a credibilitatii elitei economice si politice" si de "pierderea increderii in ordinea sociala si politica" actuala. El este socat in special de faptul ca "renasterea socialismului" poate fi observata nu numai in noile state federale, ci s-a raspandit in intreaga Germanie.
Dar transformarea crizei economice si politice intr-o criza revolutionara depinde nu numai de conditii obiective dar, in ultima instanta , depinde in mod decisiv de conditii subiective.
Intrebarea centrala care se pune este daca constiinta de clasa a muncitorimii se poate dezvolta pana acolo incat clasa muncitoare sa vada iesirea din dezastrul capitalist: anume lupta pentru o ordine socialista! Ceea ce, de asemenea, depinde de existenta de partide muncitoresti revolutionare cu o baza de masa solida care sa fie atat teoretic cat si practic capabile sa ghideze cu succes si fara sovaire procesul revolutionar al luptei de clasa, ducandu-l deliberat pana la un nivel superior.
Cu toate acestea, experienta crizelor economice precedente ne invata ca luptele revolutionare nu izbucnesc direct ca urmare a crizelor. Senzatia de insecuritate si teama de viitor se nasc spontan in randul maselor, din cauza puternicei influente a modului mic-burghez de gandire. De aceea sarcina cea mai importanta a marxist-leninistilor este aceea de a ajuta masele sa se debaraseze de acest mod de gandire.

Red Flag:Care sunt consecintele activitatii MLPD in fabrici si sindicate?

Stefan Engel: revolta tinerilor din Grecia, care a tinut cateva saptamani, greva generala din Italia impotriva guvernului Berlusconi, la care au participat in decembrie 2008 sute de mii de oameni, sau rabufnirile de protest din Rusia impotriva legii fiscale a lui Putin, toate acestea sunt semne ale unui nou val de greve si demonstratii de masa.
Este necesar ca muncitorii sa vada falsitatea masurilor anti-criza ale guvernelor, care pretind ca au ca scop "salvarea locurilor de munca". Sub steagul acestei salvari au loc concedieri in masa, protectia mediului este sever neglijata, iar muncitorilor li se cere sa accepte toate masurile de reducere a protectiei sociale!
Acest lucru se poate vedea limpede in SUA, unde Ford, General Motors si Chrysler au cerut 34 miliarde de dolari de la stat pentru a-si putea indeplini planurile de restructurare a industriei automobilistice americane si a continua sa lupte pentru dominatia pietei mondiale. Admininstratia Bush le-a promis deja mai mult de 17 miliarde de dolari in avans. Iar companiile cer acum ca sindicatul UAW (United Auto Workers) sa consimta la reducerea fondurilor pentru asigurari de sanatate si a fondului de pensii, precum si la abolirea prevederii conform careia muncitorii concediati au dreptul sa primeasca pana la 95% din salarii. Ele cer de asemenea ca UAW sa consimta la concedierea a mii de muncitori si la inchiderea de intreprinderi intregi, ca si la reducerea cu 30% a salariilor si beneficiilor sociale, un atac direct asupra drepturilor dobandite de muncitori in trecut.
Muncitorilor li se cere sa-si stranga randurile in jurul companiei "lor" aflate in criza si se recurge la sloganuri soviniste pentru a-i arunca in competitie cu muncitori de la alte companii sau din alte tari. Vor ceda muncitorii? Sau vor lupta pentru apararea intereselor de clasa? De asta depinde progresul viitor al luptei de clasa!
Tranzitia catre o ofensiva masiva a muncitorilor, inceputa in 2004 prin greva de la Opel, s-a oprit in cursul lui 2008. S-a ajuns la situatia paradoxala ca, desi avem cel mai mare numar de participanti la dispute sindicale din ultimii ani- mai mult de 1,5 milioane, numarul grevelor organizate de muncitori, cea mai importanta caracteristica a ofensivei muncitoresti, a scazut considerabil.
La valul de greve de avertisment din cursul rundei de negocieri din industria metalurgica si electrica au luat parte mai mult de 600 000 de angajati, mult mai multi decat se asteptau liderii sindicali, ceea ce a aratat dorinta de lupta a muncitorilor. La demonstratii si marsuri tineretul muncitoresc s-a manifestat si el ca o forta puternica. Lozinca MLPD "Nici un sacrificiu pentru speculanti" a castigat tot mai mult in popularitate.
In fata acestui spirit de lupta crescand, insotit de apeluri la alegeri sindicale si de o critica accentuata a capitalismului runda de negocieri a fost oprita brusc, in acompanierea unei propagande isterice a federatiilor patronale si conducerii sindicale de dreapta.
"Este imposibil sa luptam cu criza" a devenit lozinca principala a tendintei mic-burgheze reformiste din randul miscarii muncitoresti. Conducerea sindicatului metalurgic a ajuns chiar sa ceara in mod deschis ca firmele sa recurga la reducerea timpului de lucru, acorduri colective de "garantare a slujbelor" si alte masuri pe baza acordului Pforzheim, toate sub lozinca "evitarii concedierilor". Conducerea sindicatului metalurgic nu face deci decat sa aprobe masurile de inrautatire a conditiilor de lucru si de scadere a salariilor muncitorilor.
Conducerea sindicala de dreapta a mai anuntat public ca pentru anul ce vine in centrul preocuparilor sale nu va mai fi lupta pentru salarii mai mari ci o vaga "lupta impotriva crizei". Liderul sindicatului Schmoldt din industria chimica si miniera si-a anuntat  cu obedienta, in urma unui articol aparut in ziarul "Frankfurter Allgemeine Zeitung" pe 24 decembrie 2008, disponibilitatea de a aproba scurtarea timpului de lucru fara compensatie salariala corespunzatoare, reduceri salariale suplimentare de circa 10%, reduceri in beneficiile de Craciun etc. Aceasta politica de colaborare de clasa pe spinarea salariatilor trebuie respinsa cu hotarare. Trebuie sa ne ridicam pentru respingerea reducerii fara compensatie a timpului de lucru, pentru apararea fiecarui loc de munca si pentru angajarea muncitorilor cu contracte in regula, iar aceste lupte trebuie impletite cu lupta pentru o sapatamana de lucru de 30 de ore, cu compensatie salariala deplina.
Actualul proces de clarificare e un proces tranzitoriu. Daca vom reusi sa convingem muncitorii ca datul inapoi nu-i duce nicaieri si nu rezolva cauzele crizei, atunci acest proces va duce la o ridicare calitativa a constiintei de clasa a muncitorilor. Majoritatea muncitorilor trebuie sa inteleaga ca sistemul capitalist este o forma depasita de organizare a societatii, care nu poate fi nici transformata nici reformata din interior, dar pentru care exista o alternativa reala- socialismul autentic.
Aceasta tranzitie reclama nu numai convingerea muncitorilor de justetea argumentelor noastre, ci si o anumita schimbare in modul lor de viata, si in conceptia lor de viata. In acest proces fortele militante, marxist-leniniste, trebuie sa fie ele insele un exemplu. In special in fabrici lupta pentru o perspectiva revolutionara reclama curaj, indrazneala si in acelasi timp simpatie pentru oameni, pricepere, intelegere si rabdare. Pregatirea pentru noul val de lupte revolutionare presupune de asemenea mai multa severitate si rezistenta, precum si o solidaritate de clasa de nezdruncinat. Acestea pot fi atinse numai printr-o interpretare dialectica a socialismului stiintific si miscarii muncitoresti, si prin existenta de lideri care sa poata conduce luptele atat la nivel teoretic cat si practic.
Avem nevoie de o alaturare crescanda a muncitorilor constienti la MLPD si de o mai rapida pregatire de lideri pentru luptele ce urmeaza sa vina.

Red Flag: In cursul verii Congresul partidului de la Hamburg a chemat la o intensificare a muncii MLPD in domeniul ecologic? Nu este oare criza financiara un moment nepotrivit pentru aceasta?

Stefan Engel: Ba din contra! Misiunea politico-ecologica urgenta stabilita la congres a fost in ultimele saptamani complet confirmata. Si nu ma gandesc doar la rapoartele tot mai dramatice privitoare la schimbarile climatice, cum ar fi cele despre topirea calotei polare sau a ghetarilor continentali. Advaratul motiv de ingrijorare este acela ca in conditiile prezentei crize monopolurile imperialiste internationale si lacheii lor guvernamentali obedienti au un pretext pentru a stopa chiar si actualele planuri insuficiente de salvare a mediului.
La conferinta climatica a ONU din Posen s-au facut primii pasi pentru abandonarea chiar si a masurilor insuficiente de protectie a mediului. In intreaga UE, ca si aici in Germania, unde "cancelarul climatic" Angela Merkel a fost unul din principalii sustinatori ai prelungirii perioadelor de tranzitie si ai exceptarii industriei automobilelor, a celei siderurgice si corporatiilor energetice de la obligatiile de protejare a mediului.
In octombrie am publicat "Programul de Protectie Climatica al MLPD", in stransa colaboare cu oameni de stiinta simpatizanti, program care cere reducerea drastica a emisiilor de CO2 cu circa 80% pana in 2030 si inlocuirea totala a surselor actuale de energie cu energie reutilizabila. El a fost adoptat ca urmare a ultimelor rezultate a cercetarilor stiintifice in legatura cu masurile urgente de evitare a daunelor ireversibile la scara mondiala.
Spre deosebire de CDU (crestin-democrartii), SPD (social-democratii) si "Verzi" noi nu suntem dispusi sa subordonam aceste masuri intereselor vreunei corporatii.
Este o grava problema faptul ca in prezent majoritatea organizatiilor ecologiste presupun ca aceste partide ale monopolurilor vor rezolva problemele legate de protectia mediului si ca se pot realiza acorduri solide cu corporatiile in acest sens. Dovada faptul ca MLPD a fost singurul partid care s-a mobilizat la nivel national pentru Ziua Internationala de Actiune Climatica din 6 decembrie, impreuna cu organizatia sa de tineret Rebell si cea de copii, Vulpile Rosii. Experienta noastra a aratat ca este adeseori necesar sa actionam in primul rand la nivelul oamenilor simpli, dar reprezentantii asociatiilor ecologiste traditionale nu par sa inteleaga necesitatea organizarii de actiuni militante la nivelul maselor.
Avem nevoie de o noua miscare ecologista independenta si condusa de clasa muncitoare, dedicata organizarii la nivel international a rezistentei in fata lacomiei de profit a monopolurilor, una care sa inteleaga ca maximizarea capitalista a profiturilor nu este compatibila cu protectia mediului. Numai profitul conteaza pentru monopoluri, si daca protectia mediului nu le permite profituri ei nu o vor sustine, nici chiar daca intreaga omenire ar fi sa piara.
Suntem hotarati sa ne aducem contrbutia la faurirea unei largi miscari ecologiste internationaliste si nu vom abandona acest ideal.

Red Flag: La Congresul sau din Hamburg MLPD a decis sa lanseze o ofensiva tactica pentru socialism in vederea alegerilor federale. Cum va fi indeplinita aceasta sarcina in conditiile actuale?

Stefan Engel: Ofensiva pentru socialism autentic a devenit semnificativa in conditiile crizei financiare internationale si a transitiei la o criza economica mondiala. In conditiile actuale nu e nimic mai important decat a dezvalui cauzele strans legate de sistemul insusi ale acestei crize. Oamenii trebuie sa inteleaga ca problemele ce se ivesc acum nu sunt rezultatul unor greseli personale a conducatorilor sistemului, ci rezulta din insesi legile acestuia.
Prin urmare, toate incercarile de imblanzire a sistemului, de a impune mecanisme de control asupra capitalului financiar, a bancilor sau managerilor din industrie, toate nu sunt decat incercari de cosmetizare a sistemului. Este in acelasi timp incredibil si o dovada de naivitate ca in discursul sau de Craciun presedntele federal- si fost sef al FMI- Koehler a cerut un capitalism care sa-i "serveasca pe toti!". Nimic nu este mai important decat castigarea maselor de partea noastra, pentru ca ele sa lupte pentru o noua societate centrata pe nevoile omenirii, nu pe setea de profit a unui pumn de monopoluri internationale.
In acelasi timp ofensiva pentru socialism nu poate fi redusa la o simpla campanie electorala si propaganda pentru MLPD. Ea trebuie sa se ocupe intens de educatia politica, de atragerea atentiei asupra nesustenabilitatii sistemului actual si convingerii maselor ca socialismul este singura alternativa posibila. In acelasi timp trebuie sa organizam lupta directa a maselor impotriva aruncarii crizei pe umerii lor. Trebuie de asemenea sa promovam urgent auto-conducerea organizatiilor muncitoresti si maselor largi in stransa legatura cu munca marxist-leninista de constructie de partid. In final, trebuie sa depasim recenta stagnare in recrutarea de membri MLPD. Aspectul principal este ca nu trebuie sa ne ghidam prea mult dupa succesele si esecurile miscarii spontane. Si trebuie sa recunoastem ca, ocupati cu diverse acivitati, suntem in urma cu planul nostru de strangere de semnaturi pentru inregistrarea la alegeri. Unii tovarasi au ajuns sa isi justifice ramanerea in urma la strangerea de semnaturi in timpul lucrului cu masele, motivand ca muncitorii ar putea avea impresia sa sunt "cumparati" daca li s-ar cere sa dea semnaturi pentru MLPD. Trebuie insa avaut in vedere ca muncitorii care s-au ridicat la lupta si continua sa lupte pentru salarii mai bune si conditii mai bune de lucru au avut si o motivatie politica, si tot o motivatie politica au avut si asociatiile patronale si liderii sindicali de dreapta. De aceea intarirea MLPD ca o alternativa socialista reala si participarea sa in alegeri sunt obiective importante pentru noi. Lipsa de implicare in strangerea de semnaturi este semnul unui oportunism si legalism sindical periculos, care ne poate face mult rau in situatia actuala.
Pentru noi este foarte important sa folosim adunarile membrilor si conferintele delegatilor locali pentru a pregati partidul in vederea noii situatii, ele avand sarcina de a ghida procesul de tranzitie catre o ofensiva muncitoreasca in contextul provocarilor crizei financiare internationale si a crizei economice internationale.

Red Flag: In 2009 o atentie speciala urmeaza sa se acorde problemei muncii cu tineretul. Avand in vedere conditiile obiective actuale, cum planuiti sa  va achitati de aceasta sarcina?

Stefan Engel: Al 8-lea Congres al partidului a subliniat importanta strategica a rezolvarii problemelor tineretului pentru lupta de clasa si munca de partid. In procesul de tranzitie catre o situatie revolutionara acuta va creste si rolul tineretului ca avangarda a luptei de clasa. Tineretul reactioneaza cel mai bine la schimbarile sociale.
La Congres s-a stabilit ca am inregistrat deja rezultate pozitive in domeniul muncii cu tineretul. Dar problemele noastre nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta. Timp de ani buni s-a neglijat la noi studierea sistematica a liniei politice a MLPD. Congresul partidului a propus de aceea o campanie de critica si autocritica pe care CC s-a angajat sa o indeplineasca in cursul lui 2009. Aceasta inseamna ca ne vom preocupa de fiecare sarcina concreta, inclusiv in domeniul muncii cu tineretul.
In ultimele doua-trei luni am asistat la un reviriment al miscarii tineretului din Germania. A avut loc un boicot national al scolilor, tinerii au protestat cu energie impotriva transportarii de deseuri nucleare in regiunea Wendland. Numai in ultimul patrar al lui 2008 au iesit in strada cel putin 230 000 de tineri.
Organizarea rebeliunii tinerilor este sarcina fundamentala a organizatiei noastre de tineret Rebell, ca si impletirea ei cu lupta de clasa si lupta pentru socialism.
Pentru a-si indeplini acest scop organizatia trebuie sa devina o scoala a modului proletar de gandire in randul maselor de tineri, iar MLPD trebuie sa o ajute in toate privintele. Un apel comun al CC si CCC va orienta organizatia catre acest scop.
Este foarte important sa intelegem ca problema tineretului este o problema sociala fundamentala, cu impact general. In societatea capitalista a inceput batalia pentru tineret. Va reusi aceasta societate sa impinga tinerii pe calea delasarii, egoismului, sexismului etc- cu alte cuvinte pe calea modului mic-burghez de gandire? Sau va deveni tineretul avangarda luptei pentru socialism?
Manifestarile Lenin-Liebknecht-Luxemburg organizate de MLPD si Rebell in Berlin la inceputul lui ianuarie 2009 vor marca inceputul acestei mobilizari. Ele se vor concentra in special pe studierea lectiilor Revolutiei din Noiembrie din Germania si pe raspandirea perspectivei revolutionare in randul masei tinerilor. In aceasta primavara atentia se va concentra pe pregatirile pentru a 14-a Intalnire a Tineretului Whitsun.

Red Flag: In noiembrie o delegatie a MLPD a efectuat o vizita pe subcontinentul indian. Ce impresie v-a lasat ea?

Stefan Engel: Subcontinentul indian are o insemnatate speciala pentru miscarea revolutionara mondiala. Aproape un sfert din populatia lumii traieste acolo. Din ianuarie 2007 legea martiala este impusa in Bangladesh pentru a tine in frau situatia revolutionara acuta. Pakistanul este una din primele tari in care, datorita crizei financiare internationale, s-a ajuns la falimentul statului. Iar India este una din destinatiile favorite de investitii ale monopolurilor internationale.
In ultimii doi ani Nepalul a ajuns in centrul atentiei miscarii comuniste si muncitoresti internationale. Dupa ce Partidul Comunist Maoist a pornit in 1995 lupta armata el a reusit sa mobilizeze masele largi, in special ale taranimii, tineretului si femeilor, in lupta pentru revolutia national-democratica, ce este parte a luptei pentru socialism. In 2005, realizand ca numai prin lupta armata nu se poate obtine victoria, desi reusisera sa instaleze baza militare in 75% din teritoriul tarii, maoistii s-au alaturat miscarii populare democratice impotriva puterii absolutiste a regelui. Prin lupta unei largi coalitii la sfarsitul lui 2006 dictatura regelui a fost rasturnata. S-a atins un important stadiu in lupta de eliberare a poporului nepalez. S-au format un guvern de tranzitie si o adunare constituanta.
La alegerile pentru adunarea constituanta din aprilie 2008 cele sapte partide si organizatii marxist-leniniste au obtinut impreuna 61% din voturi. Acesta a fost un semnal clar pentru masele populare si comunisti sa duca la bun sfarsit revolutia democratica si sa continue procesul de transformare sociala.
Milioane de locuitori ai Nepalului (tara are 28 de milioane de locuitori) fac parte din organizatiile de masa ale diferitelor partide comuniste. Ceea ce inseamna ca aceasta tara saraca se afla in prezent in avangarda stangii internationale, pozitie care ii aduce totodata si mari provocari.
In Nepal trebuie mai intai faurita o economie nationala independenta de imperialisti. Economia se afla in mare parte la nivel pre-industrial, iar agricultura este inca una de subzistenta. In regiunile controlate de maoisti s-au inafaptuit o serie de masuri revolutionare, spre exemplu in invatamant si sanatate, s-au cladit structuri democratice in locul celor vechi feudale, s-a impartit pamant taranilor saraci etc. Dar revolutia agrara se afla abia la inceput si trebuie dusa pana la capat.
In discutiile avute cu reprezentanti ai celor mai mari cinci partide comuniste a devenit clar ca este foarte important ca comunistii sa nu se multumeasca cu realizarile revolutiei burghezo-democratice si sa mearga mai departe pe drumul ei, pana la socialism.
Parlamentarismul este fara indoiala un gigantic pas inainte pentru poporul nepalez. Dar, asa cum stim din lunga noastra experienta cu democratia burgheza, ele este si o sabie cu doua taisuri. El condamna masele la pasivitate politica, transferand responsabilitatea asupra unui grup restrans de reprezentanti. In stadiul actual aceasta este foarte primejdios, pentru ca cel mai important lucru este mobilizarea maselor largi pentru revolutie. Este de aceea, dupa parerea noastra, de maxima importanta dezvoltarea si consolidarea unei democratii directe.
In India ne-a interesat in special sa vedem cum a fost schimbata tara de reorganizarea productiei internationale. Realizezi imediat ca in mediul rural foarte putine s-au schimbat pentru marea masa a populatiei. Investitiile se concentreaza in cele 50 de zone economice speciale, unde se construieste o industrie moderna, cu milioane de angajati ce formeaza o parte importanta a proletariatului revolutionar international.
Tara este divizata intre o larga masa de tarani cu pamant putin sau deloc, ce formeaza 70-75% din populatie, si o populatie urbana concentrata in 21 orase, cu un proletariat de 150-200 milioane de oameni, cea mai mare parte a caruiea este lucreaza in industrii invechite.
Am vizitat Gurgaon, cea mai mare zona industriala din India, situata langa Delhi. O asemenea concentrare de intreprinderi moderne nu mai exista probabil in nici o alta tara imperialista, nici macar in China. La Gurgaon industria automobilelor, cea electronica si cea textila functioneaza la cel mai inalt nivel tehnologic. Exploatarea clasei muncitoare se realizeaza in principal prin impartirea ei in doua categorii- o mica parte din muncitori au contracte fixe, iar cealalta, constituind pana la 80%, este compusa din muncitori cu contracte temporare, muncitori straini sau muncitori cu ziua. Ultimii sunt platiti mult mai prost, primind doar 10-30% din salariile muncitorilor permanenti. Ca urmare si luptele lor sunt mai inversunate. Iar in intreprinderile apartinand marilor monopoluri din SUA, Japonia sau Europa muncitorii nu au nici macar dreptul de a se organiza in sindicate.
In India exista o baza favorabila pentru partidele si organizatiile revolutionare, inspirate din marxism-leninism si gandirea lui Mao Zedong, dar miscarea comunista este foarte divizata, fapt care stanjeneste lupta de clasa si revolutionarizarea maselor. Principala cauza a acestei dezbinari este degenerarea revizionista a Partidului Comunist Indian (CPI) si a Partidului Comunist Marxist (CPI-M). Cu toate acestea partidele si organizatiile marxist-leniniste consecvente au si ele partea lor de vina pentru aceasta dezbinare deoarece nu reusesc sa treaca peste divergentele lor printr-o cultura proletara a dezbaterii, ce trebuie sa porneasca de la ce apropie partidele. Fara biruirea acestei dezbinari potentialul revolutionar al Indiei nu va putea fi valorificat, desi el este unul gigantic.

Red Flag:Procesul de faurire a unei forme internationale de organizare a partidelor revolutionare pentru coordonarea activitatii lor, a luptei de clasa si constructiei de partid (ICOR), trebuia sa inceapa in toamna. Ce parere aveti de mersul sau?

Stefan Engel: Imi face placere sa spun ca acest proces se dezvolta dinamic. Primele conferinte in acest sens au avut loc in tari din Europa si Asia. Pana acum mai mult de 40 de partide si organizatii revolutionare din intreaga lume si-au anuntat sprijinul. Toate sunt de acord: a venit timpul pentru o unire mai stransa a partidelor si organizatiilor din diferite tari! Sarcina de coordonare a muncii de partid si a luptelor de clasa a devenit acum una arzatoare, cu atat mai mult in contextul crizei financiare si economice de azi. La aceste conferinte s-a discutat, intr-un mod atat critic cat si creator, despre experienta de pana acum cu diverse forme de organizare internationala a partidelor marxist-leniniste si clasei muncitoare.
Toata lumea a fost de acord ca o astfel de uniune internationala nu va putea avea initial decat un caracter coordonator, spre deosebire de vechiul Comintern din 1919-1943 care era organizat ca un partid centralizat la nivel international. Astazi divergentele aparute in trecut intre partidele comuniste din diferite tari sunt inca mari.
La nivel international ne aflam inca intr-o situatie non-revolutionara, care prezinta oportunitati mai mari pentru o uniune internationala. In cazul unei crize revolutionare acute conditiile de unire ar fi cu certitudine mai stricte si s-ar ivi nevoia unor structuri mai eficiente. ICOR are inca un mare potential. Ea nu se considera un competitor pentru uniuni, forumuri si alte forme de organizare internationala ale partidelor marxist-leniniste si clasei muncitoare, ci doreste sa se concentreze pe aspectele practice ale cooperarii. MLPD va face tot posibilul pentru a asigura succesul proiectului ICOR.
Bineinteles, discutiile trebuie sa inceapa la nivelul conducerii partidelor. Toti membrii si cadrele MLPD trebuie sa inteleaga ca trebuie sa sutina in mod activ acest proiect, in vederea atingetrii unui stadiu calitativ superior al internationalismului proletar, ca baza pentru pregatirea revolutiei socialiste internationale.

Red Flag: Tinand seama de aceste sarcini diverse si amanuntite, carui domeniu de activitate a partidului i se va acorda cea mai mare atentie in noul an?

Stefan Engel: Congresul nostru de la Hamburg, din vara lui 2008, ne-a dat o orientare generala corecta in ce priveste sarcinile partidului in luptele de clasa si constructia de partid. Acum este esential sa acceleram pregatirile pentru revolutia internationala in contextul crizei sistemului mondial imperialist/
Ne aflam in fata unei noi situatii tactice, ce trebuie inteleasa de fiecare tovaras si de fiecare organ de conducere. Intregul partid trebuie sa se pregateasca pentru criza economica mondiala, nu in ultimul rand prin studierea critica si autocritica a liniei noastre ideologice, ca si a lucrarii "Gotterdammerung- Amurgul Zeilor- Deasupra "Noii Ordini Mondiale". Aceasta trebuie insotita de schimbari tactice si organizatorice in munca noastra.
In primul rand trebuie sa intelegem ca faza generala de tranzitie despre care a vorbit in termeni concreti Congresul de la Hamburg va cunoaste datorita crizei economice mondiale o enorma accelerare. Vom asista la o intensificare reciproca a luptei de clasa- atat din partea monopolurilor conducatoare ca si a clasei muncitoare. Diferitele contradictii ale capitalismului vor deveni tot mai vizibile si vom folosi acest context pentru a ne intensifica eforturile de atragere a majoritatii clasei muncitoare de partea noastra si de a include masele largi de oameni ai muncii in lupta impotriva monopolurilor si guvernului. Noi trebuie sa intelegem ca in contextul actual discutiile filozofice cu masele despre cauzele actualei crize si necesitatea inlocuirii imperialismului cu socialismul, aceste discutii vor juca un rol central. Predispozitia la crize a capitalismului ii pune in discutie insusi dreptul la supravietuire. Problemele economice sunt intotdeauna probleme sociale, si acest lucru trebuie sa se reflecte in tactica si strategie, in agitatie si propaganda.
Lupta impotriva diverselor varietati de oportunism, reformism si revizionism va juca de aceea un rol important.
Pe plan politic va trebui sa ne pregatim de o lupta hotarata impotriva oricarei tentative de aruncare a poverii crizei pe umerii maselor. In primul rand, trebuie sa ne pregatim pentru toate situatiile posibile, si nu doar in domeniul economic, unde ne putem astepta ca intregi coroporatii sa se prabuseasca si sa dispara peste noapte, ci si in cel politic, caci statul burghez va actiona cu mai putina chibzuinta ca pana acum. Ne putem astepta din partea sa la o reprimare mai dura a luptelor muncitoresti si la un trarament mai aspru pentru revolutionari. Intr-o asemenea situatie partidul nu va avea nevoie doar de munca ideologica, politica si organizatorica ci si de o intarire a spiritului de lupta prin organizarea unei solidaritati lipsite de orice sovaire. Miscarea muncitoreasca trebuie sa invete ca se poate baza pe MLPD, iar muncitorii trebuie sa inteleaga ca au nevoie de organizare. Membrii nostri, actuali si viitori vor avea nevoie de sprijin moral, de implinire individuala in cadrul comunitatii.
Preocupandu-ne de munca noastra imediata in fabrici si sindicate, in cartiere muncitoresti, in randul organizatiilor de tineri si de femei, nu trebuie sa scapam din vedere faptul ca ea este o parte componenta a unui proces international. Lumea s-a micsorat, si trebuie sa dezvoltam legaturi stranse cu luptele de peste hotare si sa ne asumam responsabilitatea pentru procesul de coordonare si revolutionarizare a luptelor de clasa.
Clasa muncitoare nu-si poate stabili superioritatea asupra sistemului mondial imperialist decat daca isi organizeaza aceasta superioritate deasupra granitelor nationale, numai daca poseda o strategie si o tactica internationala. La al 8-lea congres ne-am asumat responsabilitatea pregatirii revolutiei internationale. Noua situatie tactica ne impune sa depunem eforturi deosebite pentru accelerarea publicarii numerelor 32 si 34 din organul nostru teoretic "Revolutionarer Weg" (Calea Revolutionara).
Cand luam in considerare complexitatea acestor provocari, trebuie sa facem tot ce ne sta in puteri pentru a evita suprasolicitarea fortelor noastre. Trebuie sa ne adaptam planurile la noua situatie si sa ne abtinem de la unele activitati placute pentru a fi pregatiti in cazul unor evenimente neasteptate. Nu trebuie sa acordam tuturor activitatilor aceeasi atentie, trebuie sa trasam sarcini concrete fiecarei organizatii a noastre. Vom incepe imediat planificarea activitatilor.

In linii mari MLPD este pregatit in mod optim pentru toate eventualitatile, si asta ne da dreptul sa privim spre viitor cu optimism.