Meniu

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

SCÂNTEIA As - Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia

Nr. 1 martie 2009
înapoi

A.5. Pledoarie pentru socialism

Recenzie la cartea “O scrisoare din România” de Nicolae Pera

Radu M. Florian

Cartea “O scrisoare din România” este o lucrare binevenită în peisajul editorial românesc, prin aceea că îşi propune să trateze dintr-o perspectivă nouă perioada socialistă încheiată la noi în 1989, anume cea a contrastului între realizările reale, de netăgăduit ale acestei perioade şi o serie de “binefaceri” ale capitalismului, atât de înainte cât şi de după aceasta.

După ce trece în revistă succesiunea epocilor şi orânduirilor istorice pe teritoriul ţării noastre (nu înainte de a puncta în mod corect cauza principală a apariţiei la om a fenomenului religios, şi anume neputinţa omului primitiv în faţa fenomenelor naturii), neomiţând să menţioneze rolul primordial al luptei de clasă în istoria poporului român (vezi referirile la Gheorghe Doja şi Horea), autorul se opreşte asupra unor aspecte interesante din “fericita perioadă” a monarhiei burghezo-moşiereşti (1866-1947). De exemplu faptul că “Ziua de muncă nu era mai mică de 15-16 ore, mergând până la 18 ore pe zi”. Ori faptul că în 1938, anul “de vârf” al economiei româneşti interbelice, o sursă de primă mână ca Enciclopedia României afirma că “rămâne adevărat ceea ce a scris I.G. Duca în 1902”- anume faptul că, printre altele, nu mai puţin de 37% din gospodăriile ţărăneşti (corespunzând unui procent chiar mai mare al populaţiei rurale) nu aveau nici măcar o vită de muncă, asta în ţara intitulată pompos “Grânarul Europei”, ori faptul că în 1888- lucru omis din aproape toate lucrările de istorie postdecembriste şi de absolut toate manualele şcolare scoase de diverşi autori- au fost omorâţi de forţele de represiune nu mai puţin de o mie de ţărani ce se ridicaseră pentru o viaţă mai bună. Ori faptul că nu comuniştii au fost cei care au inaugurat practica “crimelor politice”- pentru a dovedi că nu este aşa autorul enumeră câteva victime comuniste ale represiunii politice doar din anii dictaturii militaro-fasciste- Ilie Pintilie şi ceilalţi 14 tovarăşi ai săi ucişi sub dărâmăturile Doftanei, Filimon Sârbu, Dr. Cornhauser, Ada Marinescu, Nicolae Mohănescu, Petre Gheorghe, secretarul organizaţiei PCR din Ilfov. În condiţiile luptei comuniştilor cu negaţionismul, cu revizionismul istoric practicat de “istoricii” dreptei această lucrare constituie, prin aceste informaţii, un sprijin deloc de neglijat.

Perioada socialistă este analizată obiectiv, autorul oprindu-se asupra unor aspecte neglijate de propaganda actuală, venind cu statistici care demonstrează progresele reale înregistrate de ţara noastră pe drumul dezvoltării economice şi progresului social în anii construcţiei socialiste. Dacă ponderea populaţiei urbane reprezintă un criteriu al modernităţii, să recunoaştem că România socialistă a îndeplinit acest criteriu pe când România burghezo-moşierească nu. Dacă în 1948 ponderea populaţiei rurale era încă de 76,6% (în 1930 ea fusese de 80%), în 1977 ea scăzuse la 52,5%, pentru ca în anii ’80 să scadă sub 50%, pentru prima oară în istoria României majoritatea populaţiei trăind la oraş (după restaurarea capitalismului proporţiile s-au schimbat din nou). Producţia industrială a crescut şi ea considerabil, lucru amintit în carte, ceea ce a contribuit la reducerea decalajelor existente între România şi lumea dezvoltată. A crescut nu numai producţia, dar şi calitatea ei- astfel, dacă în 1970 oţelurile de calitate reprezentau 32% din producţia de oţel, în 1980 ponderea lor era de peste 50%. Creşterea nivelului de trai s-a oglindit în creşterea spectaculoasă a venitului naţional pe locuitor- dacă înainte de al doilea război mondial acesta era de 80 de dolari în 1975 el va creşte la 1000 de dolari- sau în creşterea numărului de elevi la 10 000 de locuitori, de la 1060 în 1938/39 la 2004 în 1976/77, ori a numărului cinematografelor de 18 ori în 1977 faţă de 1938, al bibliotecilor publice de peste 41 de ori în acelaşi interval, a muzeelor de 4,6 ori.

Numeroase pagini sunt consecrate degradării sociale înregistrate după 1989, vorbindu-se, cu numeroase exemple concrete, de creşterea violenţei, de scăderea dramatică a nivelului de trai al pensionarilor, de creşterea la fel de dramatică a şomajului în rândul tinerilor (19% în 2005!- din care 10% în rândul absolvenţilor de învăţământ superior), de cazul unei femei, fostă asistentă medicală nevoite să trăiască literalmente cu un leu pe zi! Realitatea cutremurătoare a capitalismului este ilustrată şi cu exemple din mult-lăudatul Occident- arătându-se de pildă escaladarea criminalităţii de tip mafiot din Italia în anii’ 70, sau de legăturile între mafia şi extrema dreaptă neofascistă. Autorul se ridică de asemenea, cu o ironie fină (vezi pagina 102), împotriva rasismului promovat de societatea capitalistă, dând ca exemplu pozitiv popoarele Americii Latine, unde “nu se ştie cu precizie câţi sunt albi, câţi creoli, metişi sau negri”, iar rasismul, spre deosebire de ţările mai bogate din Occident, este aproape inexistent.

La sfârşitul lucrării autorul pledează pentru măsuri ca un învăţământ gratuit şi obligatoriu în întreaga lume, o poliţie mondială şi o limbă comună pentru întreaga lume, măsuri progresiste, positive, dar, din păcate, imposibil de realizat în condiţiile capitalismului care sărăceşte masele, crează criminalitate şi corupţie, învrăjbeşte naţunile în loc să le apropie.

Ne rămâne nouă, comuniştilor, luptătorilor marxist-leninişti pentru eliberarea clasei muncitoare nu numai într-o ţară ci şi în întreaga lume, să luptăm pentru înfăptuirea în practică a acestor nobile deziderate, să venim cu propuneri şi măsuri concrete pentru îndreptarea lucrurilor, pentru scoaterea lumii din coşmarul capitalist şi readucerea, pe o treaptă superioară, a avantajelor reale obţinute de poporul muncitor în anii construcţiei socialiste.

NR. Cei care doresc sa procure aceasta carte se pot adresa redactiei noastre