Meniu

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

meniu

 

Ziarul Scânteia AS

SCÂNTEIA As - Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia

Nr. 9; iulie - august 2010
înapoi

A.9. Tismăneanu ticălosu’ şi Băsescu bengosu’

Vasile I. ZĂRNESCU

Cînd au început puternicele demonstraţii ale pensionarilor, îndeosebi pe la începutul lunii iunie 2010, presa a relevat că acest ticălos Vladimir Tismăneanu a declarat că organele de ordine sunt îndreptăţite să tragă în grevişti, ca să menţină stabilitatea socială, pe care o invocă şi guvernanţii – vinovaţi de situaţia incredibil de gravă în care au adus poporul român, după 20 de ani de „tranziţie“. Această opţiune a lui Tismăneanu este firească pentru el, deoarece totdeauna a fost de partea establishment-ului. Or, acum, ca orice parvenit pur-sînge – trăsătură funciară a neamului său –, el este la dreapta preşedintelui Traian Băsescu, pe care-l „consiliază“ în lupta contras comunismului. Deoarece, ca orice năpîrlit comunist, acum apără capitalismul de cumetrie, girat de preşedintele reales cu forcepsul politic în decembrie 2009; pentru că, şi de data asta, s-a adeverit constatarea atribuită lui Stalin: „Nu contează cine votează, ci cine numără voturile!“

Textul care urmează a fost publicat, iniţial, în revista SANTINELA, nr. 13, 18 ian. 2007, pag. 8-9. Întrucît, deocamdată, site-ul revistei nu mai este, din motive pecuniare, accesibil, consider necesară republicarea acestui articol, deoarece situaţia actuală confirmă afirmaţiile mele din acest material.

***

În unele din articolele anterioare am relevat că, deşi Vladimir Tismăneanu este, comparativ cu Elie Wiesel, un impostor mai mic decât acesta – sub aspectul notorietăţii, adică –, este, totuşi, ca şi Elie Wiesel, un escroc de cea mai crasă speţă. După postarea pe Internet a execrabilului său „Raport“ şi după apărarea acestuia în Parlament de către preşedintele Traian Băsescu, tot mai multe voci au prins curaj şi au exprimat aceeaşi opinie.

Pedigriul lui Volodea Tismăneanu

Într-o emisiune TV, scriitorul Mihai Pelin a folosit acelaşi cuvânt pentru a-l caracteriza: „escroc“. În plus, a avut ideea – extraordinar de plastic exprimată – de a releva că, prin respectivul „Raport“,  ticălosul Tismăneanu „a scos la tarabă ideologia lui tac-su’“. Printre altele, Mihai Pelin a subliniat imoralitatea lui Tismăneanu, atestată îndeosebi de două aspecte: 1) că l-a indicat şi pe taică-su’ printre politrucii regimului şi 2) că l-a denigrat pe ex-preşedintele Ion Iliescu, după ce îi albise fundul în cartea de interviuri Marele şoc.

«„Din actualitatea politică postdecembristă, care să fi fost membru de vârf al P.C.R., cred că singurul care apare şi este încă o personalitate actuală este Ion Iliescu“, a exemplificat Tismăneanu», în Cotidianul, din 17 decembrie 2006. După prezentarea raportului în Parlament de către Traian Băsescu, şi Ion Iliescu a afirmat despre Tismăneanu că „nu are căderea morală să scrie asemenea rapoarte“. Dar, din păcate, d-l Ion Iliescu este vinovat, în acest caz, chiar de încurajarea lui Tismăneanu, căci îl ştie pe măgar de când se „juca cu puţa-n praf“ – cum se spune. «„Relaţiile dintre familia Tismineţchi şi Ion Iliescu au produs Marele şoc. Precum şi recomandarea pe care Ion Iliescu i-a dat-o lui Băsescu, ca să-l numească pe Vladimir Tismăneanu în fruntea „comisiei prezidenţiale“, care va declara comunismul drept un „sistem criminal“. Fără să stabilească, însă, vreo vinovăţie clară“», conchide Vladimir Alexe, într-un articol care, însă, nu a ajuns pe masa lui Băsescu, altfel nu-l mai punea în fruntea Comisiei prezidenţiale (vezi „Agentul Volodea“, în Ziua, nr. 3622, 13-14 mai 2006, pag. 1 şi 3). Aşa că, acum, Ion Iliescu are tratamentul pe care-l merită din partea impostorului.
               
„Fără mamă, fără tată...“

Referitor la membrii Comisiei prezidenţiale care au compilat mizeria Tismăneanu, Mihai Pelin scrie: „Mai toţi, în frunte cu Vladimir Tismăneanu, afirmă că li s-a limitat accesul la arhivele partidului comunist, însă mai multe persoane care au stat cu ochii pe ei afirmă că, dimpotrivă, ar fi xeroxat la greu documente de toate felurile, în regim gratuit, de folosit în lucrările lor viitoare. Ieşind cu această garnitură în lume, împins din spate de ea, Traian Băsescu nu putea decât să se compromită. Credeam că va fi o excepţie faptul că o odraslă de fost nomenclaturist comunist ajunge să dea tonul în condamnarea regimului comunist. Însă, iată, excepţia a devenit regulă. Fanii lui Vladimir Tismăneanu sînt cuprinşi de delirium tremens cînd ne vorbesc despre curajul obiectului admiraţiei lor de a-şi condamna tatăl, pe numele lui veritabil Leon Tismineţchi. Pentru noi, printr-un asemenea gest, Vladimir Tismăneanu se înscrie în rîndurile acelor băieţi oportunişti cît încape, fără mamă şi fără tată şi, evident, fără patrie adorată. Nimic mai mult şi nimic mai puţin. Pe de altă parte, de un ridicol total ne apare contrastul dintre ceea ce afirma preşedintele ieri şi felul în care ne abureşte azi. În urmă cu aproape un an, spunea că nu dispune de argumente pentru condamnarea regimului comunist şi cerea să-i fie puse la dispoziţie. Acum, ni se prezintă deplin iluminat la cap de raportul lui Vladimir Tismăneanu, o colecţie de circumstanţe cunoscute de toată lumea. Să-i fie de bine, dar aşa se întîmplă atunci cînd te asociezi cu cine nu trebuie. Cu dizidenţi din carton şi cu odrasle de foşti nomenclaturişti deveniţi peste noapte anticomunişti fără scrupule“ (Mihai Pelin, „Fără mamă, fără tată...“, Cronica Română, 20 decembrie 2006). Nemernicului Tismăneanu i se potriveşte întru-totul principiul „Jidovului rătăcitor“: Ubi bene, ibi patria.

Tismăneanu Cameleonu’
Prin activitatea de propagandist marxist în revistele şi în instituţiile politice ale regimului comunist şi prin scrierile anticomuniste – prin care incriminează, acum, acelaşi regim care l-a făcut om, ticălosul Tismăneanu atestă că este un adevărat cameleon, fariseu şi pervers. De fapt, dacă-i priviţi, fie şi în fugă, „bulbucaţii ochi de broască“ – cum spune Poetul –, nici nu mai e nevoie să-i citiţi mizeriile pentru a vă da seama de caracterul său execrabil.

«Şeful Comisiei de la Cotroceni ne-a explicat şi motivul pentru care, în raportul de condamnare a comunismului, apare şi numele tatălui său. „Tocmai ca să pun capăt oricăror speculaţii privind dorinţa mea de a acoperi nume din propria mea biografie de familie am coborât ştacheta atât de jos la nivelul nomenclaturii şi numirea membrilor ei, încât am ajuns la nivelul directorilor adjuncţi ai editurilor politice. Am numit cinci sau şase directori ai editurilor de-a lungul regimului, printre care apare şi numele tatălui meu. Tatăl meu nu a fost membru al C.C., nu a făcut parte din conducerea P.C.R., nu a lucrat pentru Securitate. Dar a lucrat în aparatul ideologic“, ne-a explicat Tismăneanu» (Raul Balogh, „Tismăneanu nu-şi iartă nici tatăl“, în Cotidianul, 17 dec. 2006).

În nemernicia lui, Tismăneanu crede că dovedeşte cât de obiectiv este el ca „om de ştiinţă“, ca political scientist (cum îl gratula un nătărău pupăncurist), dacă l-a enumerat – „ca să pun capăt oricăror speculaţii“, zice el – şi pe taică-su’ printre cei „cinci sau şase directori ai editurilor de-a lungul regimului“. Vă rog să remarcaţi, în treacăt, şi exprimarea agramată a „marelui profesor universitar la Maryland“: „...de-a lungul regimului“. Un român get-beget nu ar putea să se exprime în halul ăsta! În gândirea lui de două parale, el crede că a obţinut respectiva obiectivitate ştiinţifică deoarece „a coborât ştacheta atât de jos la nivelul nomenclaturii (...) încât a ajuns la nivelul directorilor adjuncţi ai editurilor politice“. Ca să ajungă la culmea imparţialităţii sale ştiinţifice, care a provocat acel delirium tremens cu care-i ironiza Mihai Pelin pe imbecilii admiratori tismănişti: includerea lui ta-su’ printre micii nomenclaturişti şi, prin asta, vezi, Doamne!, „condamnarea“ lui! – Şi această demonstraţie a „marelui politolog“ a fost ingurgitată de preşedintele ţării, Traian Băsescu, fără total discernământ, fiindcă el ţine cont de „licurici“ şi nu de silogisme.

Tismăneanu Perversu’

În aceste explicaţii ni se dezvăluie marea perfidie jidănească, prin care s-a manipulat conştiinţa fraierilor şi s-a ajuns, din păcate, ca şmecheria lui să fie ridicată de Băsescu la rangul de „document oficial “, nici mai mult nici mai puţin. Dar, o dovadă a faptului că nici Traian Băsescu nu fusese convins de ceea ce avea de gând să declare prezidenţial este comportamentul lui ridicol. După ce, printre huiduieli şi fluierături, a reuşit să termine de citit, a plecat de la microfon şi, apoi, după ce era gata-gata să părăsească scena, s-a întors fiindcă şi-a amintit că uitase să aşeze bomboana pe coliva comunismului condamnat: uitase să declare „esenţa“, adică să spună că ceea ce citise el acolo fără să gândească devenise, subit, prin simpla citire băsească, „document oficial al statului român“! „Rahat pă perje“, vorba ţăranului.

Dar să revin la perfidia Tismăneanului. Prin faptul că „a coborât ştacheta“, ca să-l includă şi pe taică-su’ – spre a-l „condamna“! –, el, în fond, a obţinut, simultan, două lucruri diametral opuse: a lăsat impresia de obiectivitate, de exigenţă ştiinţifică şi imparţialitate prin „condamnarea“ genitorilor, dar, totodată, dimpotrivă, l-a scos din cauză pe tac-su’, fiindcă i-a minimalizat importanţa rolului său! Fiindcă ăsta-i sensul arhicunoscut al expresiei „a coborî ştacheta“: a reduce exigenţele, a coborî la un nivel inferior, a minimaliza importanţa a ceva. Şi chiar aşa au înţeles tâmpiţii. De exemplu, la emisiunea Cafeaua cu sare, Dana Deac invita mereu un pârţângău bărbos, tot pe post de „analist“. Acesta „analiza“ şi explica sentenţios că „ce se face atâta tevatură pe seama tatălui lui Vladimir Tismăneanu, fiindcă el fusese, acolo, un nomenclaturist de nivelul trei-patru, fără importanţă“. Deci, exact ceea ce urmărise, abscons şi pervers, progenitura lui Leon Tismineţchi: să-l „condamne“ pe ta-su’, de ochii lumii, să-l scoată, de fapt, din cauză, minimalizându-i rolul în impunerea „comunismului criminal“, iar fraierii să-l vadă pe Volodea Tismăneanu ca erou al luptei anticomuniste, să-l pună preşedintele Comisiei prezidenţiale Băsescu pentru a-i condamna pe români că au fost comunişti şi să le ia şi banii! Exact cum spun americanii în înjurătura lor naţională, prezentă în toate filmele lor: „Şi futuţi şi cu banii luaţi!“ Or, tocmai nomenclaturiştii de nivelul 3-4, care erau cu miile, apoi cei de nivelul 5-6, care erau cu zecile de mii, ş.a.m.d., au fost cei care denaturau şi dogmatizau ideile Socialismului, care erau aplaudacii şi beneficiarii demagogi ai regimului, „lucrătorii cu gura“.

Dolarii americani, başca euroii lui Băsescu
 
O altă motivaţie majoră este că, fiind exponentul tipic al oportunismului jidănesc, el nu a căutat decât să umfle şi mangoţii românilor fraieri, daţi pe mâna lui hrăpăreaţă, pentru că aşa „a vrut muşchii“ lui Băsescu Bengosu’. O dovadă în plus este faptul că, de la Universitatea din Maryland, unde încă mai este tolerat (deşi Victor Roncea semnalase că este pe punctul de a fi dat afară!), el a obţinut un concediu plătit numit, acolo, „sabatic“ – adică de un an, pentru a se pregăti mai bine. În acest răstimp, plătit de naivii – ca să nu zic tâmpiţii – de americani, el obţine bani şi de la statul român – via Băsescu – pentru a incrimina poporul român, cu scopul perfid a-l transforma din victimă în vinovat fiindcă ar fi construit „comunismul“, deşi României i s-a impus comunismul tocmai de tagma evreiască din U.R.S.S., deşi românii luptaseră cu arma în mână, pe Frontul de Est, contra comunismului din U.R.S.S. – instaurat de evreimea lui Lenin –, apoi, în munţi, contra clicocraţilor Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Silviu Brucan, Leon Tismineţchi et comp., îndoctrinaţi de Institutul „JIDANOV“, cum îl denumea, subtil, George Călinescu, în faţa studenţilor (cf. Ion Rotaru, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent, Editura Tempus, Bucureşti, 2006, pag.683)!
Aceasta-i năpârca pe care un „piţifelnic“ o ridică în slăvi spunând că ar fi un „political scientist, şi nu unul oarecare (sic )“ (O. Hoandră, „Tismăneanu“, Ziua, nr. 3617, 8 mai 2006, pag. 6).

Băsescu – emulul lui Tismăneanu

Eu am crezut, cum am mai scris, că Tismăneanu, tupeist ca orice coetnic de-al neamului său, s-a autoimpus ca preşedinte al comisiei, atunci când Traian Băsescu, privind spre grupul de fripturişti din comisie, ticălosul s-a ridicat în picioare, făcându-l pe Băsescu să creadă că se uita la Tismăneanu şi nu la altul, profitând de faptul că preşedintelui României îi bate „un far în salcâmi“ (adică se uită şpanchiu, ca să mă exprim, şi eu, populăros, ca Traian Băsescu). Dar, vedeţi, Vladimir Alexe afirmă că i-a fost recomandat chiar de către ex-preşedintele Ion Iliescu. Trebuie să admit că, la aşa raport, a avut huiduielile meritate. De altfel, printre invitaţii la şedinţă, în loja „elitiştilor“ era chiar filozofu’-fără-operă Gabriel Liiceanu, care declarase că „revoluţia ne-a dat dreptul de a huidui“. Drept care era cazul ca acest „drept“ să fie utilizat, măcar acum, mai cu folos. De aceea, consider că preşedintele P.R.M., senatorul C. V. Tudor, a greşit când a anunţat dinainte că va aduce membri de partid ca să-l fluiere şi să-l huiduiască pe preşedintele ţării. Trebuia să-şi aducă, discret, maximum de activişti de partid şi să-l huiduiască la maximum de volum şi continuu pe raportorul „Raportului Tismăneanu“, până când acesta renunţa la citirea acelei făcături.

„Manifestarea P.R.M. din Parlament a fost o reacţie firească – spune Ion Cristoiu – la mîrşăvia din Raport, prin care C. V. Tudor e acuzat de crimele şi abuzurile comunismului. Traian Băsescu şi-a asumat public Raportul. Comiţînd astfel un abuz ticălos. Pentru că abuz ticălos e să-ţi asumi un Document în care un om politic adversar e acuzat de a fi părtaş la crimele şi abuzurile comunismului. N-a sesizat nimeni un amănunt. La o adică, manifestarea P.R.M. putea fi contracarată de către majoritatea parlamentară. Nu s-a întîmplat asta. Nu s-a găsit un singur parlamentar care să se ia de gît cu Vadim. De ce? Pentru că Parlamentul era comunist? Nu. Pentru că Parlamentul a intuit un adevăr: manifestarea P.R.M. nu era îndreptată împotriva condamnării comunismului, ci împotriva lui Traian Băsescu. Împotriva şmecheriei acestuia de a o face pe anticomunistul şi a necinstei acestuia de a folosi condamnarea comunismului pentru a se răfui cu adversarii săi politici“ (Ion Cristoiu, „Un moment imoral şi inutil“, în Jurnalul Naţional, 20 decembrie 2006). Evident, „abuzul ticălos“ al preşedintelui Băsescu, incriminat aici, este provocat de contaminarea cu ticăloşia preşedintelui Tismăneanu!

A fost criminal Socialismul din România?!
               
Pentru a răspunde corect la această întrebare, ultimii 50 de ani trebuie împărţiţi în două etape: a dominaţiei iudeo-comuniste, dintre 1945-1964, şi etapa ulterioară, 1965-1989.

La sfârşitul lunii decembrie 2006, a fost lansată în librării monumentala carte a regretatului profesor Ion Rotaru, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent. După ce citeşti paginile despre intervalul 1850-1990, constaţi, uimit şi cu mare regret, că foarte mulţi scriitori, poeţi, ziarişti care au trăit în jurul anului 1900 au murit de tineri, pe la 25 de ani de viaţă, din cauza tuberculozei. Apoi, după ce citeşti paginile despre intervalul 1965-2006, constaţi, mai uimit şi cu mare mai mare regret, că scriitori, publicişti, ziarişti şi anal-işti, ca Mircea Dinescu, Haş-eR Patapievici, Andrei Preşu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei, Gabriel Liiceanu, Gabriel Andreescu, Marius Oprea, Stejărel Olaru, Iosif Boda, Alin Teodorescu ş.a., oameni politici şi de (in)cultură, ca Mona Muscă, Adrian Iorgulescu-Decerebratu’, Traian Băsescu, Emil Boc, premiantul Ierusalimului ex-utecist-fruntaş Mihai Răzvan Ungureanu, Bogdan Olteanu – nepotul adjunctei Anei Pauker –, Crin Antonescu et ejusdem farinae, nu numai că nu au murit de tuberculoză, de SIDA, de sifilis, de antrax sau de altele, dar, fiind născuţi, crescuţi, educaţi, formaţi în Socialism, au ajuns să-l incrimineze.

Elocvent este cazul preşedintelui ţării, Traian Băsescu, ajuns căpitan de vapor şi şeful Agenţiei economice din Anvers – posturi în care nu puteai ajunge dacă nu erai verificat de Securitate şi dacă nu erai „de-al nostru“. Chiar el a declarat că, la „revoluţie“, avea 65.000 de dolari şi un milion de lei; la cursul de atunci al leului, acel milion valora circa 80.000 de dolari. Era o avere imensă, pe atunci. În plus, nu aveai voie să deţii valută. Deci, actualul preşedinte al ţării era un „penalist“ încă de atunci, adică încălcase, sub forma penală, legile Socialismului, care-l făcuse om! Deci, din punct de vedere penal, comisese o crimă. Fusese, deci, criminal regimul?!

Criminal este regimul clicocraţiei postdecembriste

Ca atare, trebuie să admitem că adevăratul regim criminal a fost etapa iudeo-bolşevică, dintre anii 1945-1964, impusă de banda de criminali din care făceau parte şi părinţii lui Tismăneanu, precum şi regimul postdecembrist. Cea mai bună dovadă, în acest sens, este clădirea abandonată a Bibliotecii Naţionale.

Într-adevăr, conform teoriei lui Lenin, pentru ca democraţia să se instituie şi, astfel, regimul socialist să supravieţuiască, trebuie ca poporul să aibă „ştiinţă de carte“. Dar teoria inculcării ştiinţei de carte în popor fusese susţinută, înaintea lui Lenin, la noi, de Dimitrie Gusti, de Spiru Haret, de Nicolae Iorga, de Mihai Eminescu, de „paşoptişti“ şi, înaintea lor, putem merge până la Dimitrie Cantemir şi mai departe. Or, expresia cea mai clară a dimensiunii criminale a regimului instaurat de clicocraţia postdecembristă este clădirea încă în ruină a Bibliotecii Naţionale. Ea, clădirea în ruină, sintetizează faptul că învăţământul – domeniu strategic al oricărei societăţi care se respectă – a fost abandonat deliberat, precum clădirea respectivă, cu rezultatele cunoscute, deja, pe plan mondial: creşterea abandonului şcolar, creşterea analfabetismului, scăderea nivelului de instruire generală, scăderea conţinutului învăţământului. Consecinţele acestei involuţii catastrofale sunt, unele, cunoscute, altele, imprevizibile: necunoaşterea legilor, neparticiparea la activitatea politică, creşterea criminalităţii, absenteismul electoral, scăderea nivelului de instruire a forţei de muncă, scăderea periculoasă a natalităţii, scăderea productivităţii muncii, ineficienţa economică, creşterea şomajului, creşterea morbidităţii şi mortalităţii infantile, emigrarea în masă etc., etc.

Lipsa de instruire a poporului se traduce prin lipsa democraţiei. Aşadar, dimensiunea criminală a regimului postdecembrist rezidă, în esenţă, în antidemocratismul său, atestat de involuţia culturală: nu poţi face democraţie când îngrădeşti accesul la cultură, la instruire a poporului. Dar poporul este ţinut în ignoranţă deliberat pentru ca clicocraţia să nu poată fi deranjată de acţiunea revoluţionară sau, măcar, de privirea critică a poporului. Faptul că regimul Băsescu îşi glazurează imaginea cu jidănismele ticălosului Tismăneanu nu valoarează nici cât frunza de viţă de pe statui. NU mai păcăleşte pe nimeni. Iar ca bibliografie, „Raportul“ trimite la proverbele „Cine se aseamănă se adună“, „Corb la corb nu-şi scoate ochii“ sau, dacă vreţi o formă academică, Asinus asinum fricat – care sună ca pe româneşte: Măgarul de măgar se freacă! Se înţelege: pentru a-şi face plăcere, dându-şi, unul altuia, rapănul jos. Evident, este vorba de rapănul moral şi intelectual.

Ianuarie 2007

ADDENDA

Atît din cauza mizeriei sale de raport, cît şi din cauza posturii sale mizere, de ex-comunist năpîrlit în anti-comunist, care, cu tupeul tipic rasei sale, ne dă lecţii de democraţie şi, totodată, pentru că este acreditat în mod interesat de preşedintele Traian Băsescu şi de parveniţii cleptocraţiei postdecembriste, Vladimir Tismăneanu a atras contra sa furia întemeiată a unei mari părţi a presei, îndeosebi din partea Asociaţiei Civic Media. Dar, degeaba, fiindcă, de vreme ce are protecţia prezidenţială asigurată, impostorul Tismăneanu are curajul să scrie şi să ţină discursuri publice.

De aceea, apelez la posturile de televiziune de bună credinţă să îi popularizeze cît mai mult afirmaţia sa cum că Poliţia poate să-i împuşte liniştită pe grevişti – inclusiv pe pensionari – (fiindcă, deh!, şi-ar face datoria de a menţine „solidaritatea socială“, establishment-ul atît de drag guvernanţilor şi  lui Tismăneanu-care-umflă-banul) şi, poate, se va ajunge ca escrocul politic Tismăneanu să nu mai poată fi scăpat ca Hoară de furia demonstranţilor.

11 iulie 2010